Preșcolari talentați din zona Siret, pe scena Festivalului „Voinicelul”

Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret

Aproape 200 de preșcolari din Siret și localitățile limitrofe au urcat pe scena Concursului național „Voinicelul”, la etapa zonală, șapte grădinițe fiind reprezentate în competiția dedicată micuților talentați.
„Festivalul concurs național «Voinicelul» faza zonală Siret, ajuns la cea de-a XXI a ediție, a reunit în cadrul Centrului Cultural «Mihai Teliman» aproape 200 preșcolari de la grădinițele din orașul Siret, dar și de la Negostina, Vășcăuți, Bălcăuți, Grănicești, Zamostea, Dornești.
Soliști vocali, recitatori, grupe de dans, grupuri vocale și corale, îndrumați de cadre didactice implicate, dăruite acestei frumoase meserii, au demonstrat muncă, talent, efort și pasiune!”, a transmis Mirela Popoiu, organizator zonal al Concursului „Voinicelul”.
Potrivit acesteia, pe scenă au urcat micuți talentați de la șapte grădinițe, iar 43 dintre numerele prezentate au primit premiul I, fiind promovate la faza județeană care va avea loc pe 12 și 13 iunie la Suceava.
Festivalul-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul” este un bun prilej pentru ca cei mici să se afirme și să socializeze.

Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret

Scopul acestei manifestări este descoperirea copiilor cu potențial artistic, promovarea și orientarea acestora pe filieră vocațională, valorificarea obiceiurilor, tradițiilor și creațiilor artistice adecvate vârstei, dar și sprijinirea activităților cultural-artistice la nivelul învățământului preșcolar.
Cei mai talentați dintre copii vor fi promovați la etapa națională a festivalului, care se va desfășura ulterior, în baza înregistrărilor.

Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret

Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret
Voinicelul la Siret

Recomandări

Festivalul „Regina Sânzienelor”, cu ambasadori în toate județele țării, dar și peste hotare, va avea loc sâmbătă, la Sucevița

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a