Premiul I și trofeul competiției, pentru un student al USV, la Ploiești

Flavius Clim
Flavius Clim

În perioada 21-23 noiembrie 2018 s-a desfășurat, la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești, cu tema Resursele de energie în dezvoltarea și administrarea afacerilor durabile, ediția a II-a. Competiția a fost organizată de Facultatea de Științe Economice și de Societatea Antreprenorială Studențească și a reunit studenți de la facultățile de profil din țară, de la ciclurile de licență și masterat.
În competiție au fost înscrise 40 de lucrări, care au abordat aspecte legate de dezvoltarea afacerilor în condiții de sustenabilitate, independența energetică și perspectivele piețelor de energie la nivel local, național și global.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de studentul Flavius Clim, de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, programul de studii de masterat cu predare în limba engleză Planning of New Tourism Products and Destination Management, anul I. Lucrarea prezentată de el, intitulată ”Dezvoltarea afacerilor în domeniul serviciilor cu ajutorul aplicațiilor mobile”, a întrunit cel mai mare punctaj și aprecierile unanime ale juriul, care i-au acordat Premiul I și trofeul competiției.
”Acest succes confirmă prestația foarte bună pe care studenții de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică au avut-o la competiție naționale la care au participat. Studentul Flavius Clim are experiența competițiilor naționale, la care a participat în anii anteriori, atât în calitate de competitor, cât și de membru al juriului de evaluare a lucrărilor”, au transmis reprezentanții facultății.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”