Motivare

Premii de până la 10.000 de lei pentru olimpicii internaționali ai Sucevei

Consiliului Local Suceava a adoptat această hotărâre la finele lunii noiembrie
Consiliului Local Suceava a adoptat această hotărâre la finele lunii noiembrie

Elevii care învață în instituțiile de învățământ preuniversitar din municipiul Suceava pot câștiga premii de până la 10.000 de lei, de la bugetul local, pentru rezultate deosebite obținute la olimpiadele școlare internaționale.
Conform unei decizii a Consiliului Local Suceava, adoptată la finele lunii noiembrie, se aprobă acordarea de recompense financiare elevilor premiați în anul financiar curent, la olimpiadele școlare internaționale, dacă certificarea premiilor s-a făcut prin diploma acordată.
Recompensarea elevilor se face în bani, în funcție de performanța obținută și în limita bugetului aprobat, cu premii de 10.000 de lei pentru Locul I, 7.000 de lei pentru Locul II, 5.000 de lei pentru locul III și 2.000 de lei pentru mențiune (în baza unui amendament făcut de consilierul Angela Zarojanu, preluat apoi de inițiatorul proiectului, primarul Ion Lungu).
Elevii care au obținut performanțe la olimpiade și discipline diferite vor fi recompensați pentru fiecare rezultat în parte, finanțarea cheltuielilor făcându-se la capitolul bugetar „Învățământ”.
Este pentru prima dată când administrația locală face un regulament de recompensare a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, astfel de premii fiind acordate în mod normal de la bugetul de stat, nu de la cel local.
Totuși, acest sistem de premiere a fost propus pentru încurajarea tinerilor suceveni, să obțină cât mai multe rezultate meritorii pe plan internațional, ținându-se cont de faptul că eforturile lor intelectuale sunt adeseori condiționate și de necesități materiale.
Primul elev sucevean care a primit premiul cel mare, de 10.000 de lei (aprox. 2500 de dolari) este David Turtureanu, elev la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava, pentru medalia de aur obținută la Olimpiada Internațională de Astronomie din Sri Lanka, în luna octombrie a acestui an.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”