Popular

Premierul Emil Boc mănâncă astăzi cu studenții suceveni

Premierul Emil Boc va vizita în jurul amiezii Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava”. Foto: MEDIAFAX
Premierul Emil Boc va vizita în jurul amiezii Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava”. Foto: MEDIAFAX

Primul-ministru al României, Emil Boc, mâncă astăzi la prânz cu studenții suceveni. Premierul va vizita în jurul amiezii Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava”, unde conducerea instituției de învățământ superior îi va prezenta proiectele de dezvoltare existente, printre care și construcția noului campus universitar de la Moara.
După ce se va întâlni cu conducerea universității, Emil Boc va lua masa de prânz în cantina în care mănâncă studenții.
Primul-ministru a ajuns la Suceava aseară, cu o cursă Tarom, și a rămas peste noapte la Casa de Oaspeți. Dimineață, primul-ministru se întâlnește la Palatul Administrativ cu toți primarii din județ, precum și cu conducerea Consiliilor Județene din Suceava, Neamț și Botoșani. La întâlnire participă și ministrul dezvoltării, Vasile Blaga.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în cadrul întrunirii va fi prezentată strategia de dezvoltare a județului Suceava și vor fi semnate contractele de finanțare pentru proiectele obținute de administrațiile județene prin Programul Operațional Regional. Cinci proiecte sunt ale județului Suceava.
Programul premierului Emil Boc se va încheia cu vizitarea fabricii austriece Egger din Rădăuți, cea mai mare investiție privată din județ.
„Sunt bucuros că premierul României a acceptat să vină în județul Suceava. Prezența sa și a ministrului Vasile Blaga arată interes pentru această zonă, asta și în condițiile în care județul Suceava are foarte multe proiecte aprobate prin Programul Operațional Regional și deține și președinția Consiliului de Dezvoltare Regională Nord – Est”, a declarat Flutur.

Recomandări

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei
Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

CJ Suceava a aprobat finanțare și pentru echipa de rugby feminin înscrisă în campionat, o premieră în județ

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți