Poliția de Frontieră

Pregătiri pentru afluxul de călători la frontiera româno-ucraineană

Polițiștii de frontieră suceveni sunt pregătiți pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, ținând cont de faptul că atât vecinii noștri, cât și cetățenii români de etnie ucraineană se pregătesc pentru a sărbători Crăciunul pe stil vechi, a afirmat ieri ofițerul cu relații publice de la IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan. Ca în fiecare an, în această perioadă cetățenii ucraineni vor intra în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă, iar cetățenii români de etnie ucraineană vor sărbători în Ucraina la rude, motiv pentru care în punctele de trecere se vor înregistra creșteri ale traficului de persoane și mijloacelor de transport atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.
Poroch a arătat că pentru evitarea aglomerărilor, datorate în special infrastructurii din punctele de trecere, dar și afluxului de călători, polițiștii de frontieră vor lua măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiții normale. De asemenea, dacă situația o impune, se vor lua măsuri de creștere a numărului arterelor de control și se va coopera operativ cu reprezentanții grănicerilor ucraineni în vederea acționării în comun pentru fluidizarea traficului de călători frontalier.
Subcomisarul Poroch-Serițan a mai spus că la nivelul structurilor operative ale I.J.P.F. Suceava se vor constitui rezerve de personal formate din lucrători specializați care sunt pregătiți să acționeze în sprijinul colegilor aflați în punctele de trecere. În situația în care există nemulțumiri cu privire la modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, participanții la trafic pot apela numărul de telefon 0230959, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către polițiștii de frontieră care vor acționa în consecință.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Zeci de percheziții la polițiști de frontieră și vameși suceveni, inclusiv în PTF Siret și PTF Vicovu de Sus

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel