Megadosarul DIICOT Suceava cu 137 de percheziții, pulverizat parțial în instanță



137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
137 de percheziții în patru județe ale Moldovei

Megadosarul procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava care s-a lăsat cu 137 de percheziții în patru județe ale Moldovei începe să capete dimensiunea de ”fâs”.

Patru din măsurile de control judiciar instituite de procurorul de caz, o parte după 24 de ore de reținere, s-au dovedit extrem de șubrede.

Un judecător de la Tribunalul Suceava a admis azi contestațiile depuse de trei vameși și un polițist de frontieră și a ridicat măsura controlului judiciar.

Asta înseamnă, conform procedurilor, că vameșii vor reveni la locurile de muncă anterioare, fără nici un fel de interdicție, iar polițistul de frontieră rămâne pus la dispoziție.

E un mare gol în această anchetă anunțată cu surle și trâmbițe și din care se pare că se va alege praful.

Marius Rădăcină, avocatul care a asigurat apărarea mai multor inculpați din dosar, a declarat că soluția Tribunalului Suceava este una corectă.

”Controlul judiciar instituit l-am considerat, de la început, ca fiind excesiv, raportat la datele din dosar. Acesta este și motivul pentru care am contestat imediat măsura în instanță”, a arătat Marius Rădăcină.

Acesta mai consideră că actualul act procesual este doar un prim pas, dar drumul este mult mai lung.

”Este, într-adevăr, o primă victorie în duelul judiciar cu DIICOT, iar de acum urmează să ne formulăm apărări și pe fondul cauzei pentru o soluție pozitivă și la finalul anchetei”, a conchis avocatul Marius Rădăcină.

Mai trebuie spus că alte persoane puse sub acuzare în acest dosar și care se află sub control judiciar nu au atacat măsura, dar după această decizie definitivă a Tribunalului Suceava cu siguranță vor acționa.

Asta se poate întâmpla însă după 60 de zile, după ce expiră măsura controlului judiciar.

137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
  • Ce au comunicat procurorii DIICOT Suceava

La datele de 8 și 9 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea a 7 inculpați (dintre care 2 polițiști de frontieră și 3 agenți vamali) și măsura controlului judiciar față de alți 5 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, contrabandă calificată, luare de mită și dare de mită, trafic de produse sau substanțe toxice, complicitate la contrabandă, complicitate la traficul de produse sau substanțe toxice și abuz în serviciu.

Din probatoriul administrat în cele două cauze penale a rezultat că, în anii 2024 și 2025, mai multe persoane, o parte dintre acestea având dublă cetățenie, ucraineană și română, au constituit trei grupuri infracționale organizate, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea unor produse introduse în România prin contrabandă: țigarete și butelii conținând agent refrigerant, respectiv pesticide.

În acest context, în luna septembrie 2024 s-a probat desfășurarea unei asemenea fapte de contrabandă, comisă în cadrul unui grup infracțional organizat, când prin PTF Siret au fost introduse, pe lângă alte bunuri expuse la vedere, o mare cantitate de țigarete, precum și 20 de butelii de agent refrigerant, ce urmau să fie plasate pe piața din România în mod ilegal. Introducerea respectivelor bunuri din Ucraina în România a beneficiat de sprijinul funcționarilor publici implicați în realizarea controlului de frontieră, aceștia efectuând un control superficial asupra mijlocului de transport, deși, având în vedere cantitatea de mărfuri transportată sau natura lor, s-ar fi impus cel puțin descărcarea parțială a bunurilor, ceea ce ar fi condus la găsirea țigaretelor și a celor 20 de butelii cu agent refrigerant.

De asemenea, în luna aprilie 2025, a fost probată comiterea unei alte asemenea infracțiuni, comise în cadrul unui grup infracțional organizat, constând în introducerea prin PTF Vicovu de Sus, prin sustragere de la control vamal, pe lângă alte bunuri, a unui număr de 210 butelii cu agent refrigerant.

Și de această dată, respectiva introducere de mărfuri a beneficiat de concursul funcționarilor publici implicați în realizarea controlului de frontieră, care nu au verificat cele două autovehicule în care erau transportate mărfurile.

Din cercetările efectuate în cadrul primului dosar penal a reieșit și faptul că membrii grupării de criminalitate organizată au introdus, cu regularitate, din Ucraina în România, prin sustragere de la controlul vamal, atât țigarete, cât și o gamă diversă de alte bunuri și mărfuri, a căror cantitate dovedea caracterul comercial.

Astfel, s-a stabilit că pentru realizarea introducerii respectivelor bunuri, persoanele vizate de cercetări, în majoritate de cetățenie ucraineană sau cu dublă cetățenie româno-ucraineană, foloseau ca puncte de trecere a frontierei Siret și Vicovu de Sus, din județul Suceava, și Racovăț, din județul Botoșani.

Având în vedere datele obținute din anchetă, au fost extinse cercetările și cu privire la alți făptuitori, cu preocupări similare de introducere din Ucraina în România, a bunurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal, context în care s-a stabilit că și aceștia folosesc, alternativ, aceleași puncte de intrare.

Pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că unii dintre funcționarii publici ce își desfășurau activitatea în cadrul punctelor de trecere a frontierei Siret și Vicovu de Sus, din județul Suceava și Racovăț din județul Botoșani, și a birourilor vamale de frontieră similare, polițiști de frontieră sau lucrători vamali, nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația privind frontiera de stat, funcționarea Poliției de Frontieră și legislația vamală, după caz, permițând în mod abuziv și prin încălcarea legislației specifice ca importante cantități de mărfuri să fie introduse din Ucraina în România.

Astfel, în intervalul noiembrie 2024 – noiembrie 2025, a fost realizată oprirea a 23 de mijloace de transport ce au intrat în România din Ucraina prin cele 3 puncte de trecere a frontierei sus-menționate, de fiecare dată fiind descoperite mărfuri a căror cantitate dovedea un evident caracter comercial, care depășeau în mod evident plafonul valoric maxim scutit de plata drepturilor vamale, sau care erau prohibite, la unele dintre aceste introduceri de mărfuri fiind săvârșită infracțiunea de contrabandă, prin aceea că a fost depășit plafonul cantitativ sau valoric prevăzut de Codul Vamal, sau dată fiind natura bunurilor/mărfurilor introduse.

Din cercetările efectuate a rezultat și faptul că, în anul 2025, unul dintre membrii grupării de criminalitate organizată a inițiat și constituit împreună cu alte persoane un alt grup infracțional organizat, axat de această dată pe comiterea infracțiunii de contrabandă calificată cu produse sau substanțe toxice, respectiv pesticide, precum și de trafic cu produse sau substanțe toxice.

Astfel, din probele administrate în cadrul celui de-al doilea dosar penal, a rezultat faptul că membrii acestui grup infracțional organizat introduceau pesticide din Ucraina în România prin punctul de Trecere a Frontierei Siret, le depozitau, iar ulterior le valorificau pe piața neagră către diverse persoane.

Astfel, în octombrie 2025 s-a probat introducerea fără drept, din Ucraina în România, a cantității de 400 de litri de pesticide, interzise pe teritoriul Uniunii Europene, cu concursul funcționarilor publici implicați în controlul de frontieră, care au realizat o activitate formală.

Ulterior, s-a reținut comiterea, în același grup infracțional organizat, a altor două fapte de trafic pe teritoriul României cu produse sau substanțe susceptibil a fi toxice.

  • Ce s-a ridicat de la percheziții

În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de 8 mai 2026, au fost găsite și ridicate sumele de aproximativ 600.000 lei, 171.000 euro, 18.520 USD și 320 lire sterline, 155.920 țigarete, 2.500 litri pesticide ambalate în bidoane inscripționate în limba ucraineană, 255 litri pesticide, 134 recipiente conținând pesticide, raticide de proveniență ucraineană, respectiv 40 pungi a 10 kilograme, 80 borcane a 250 grame și 20 de borcane a 500 grame, 71 recipiente cu insecticide de proveniență Ucraina, 20 litri insecticid, diverse cantități de medicamente și suplimente nutritive însumând 14.096 comprimate, 1,25 kilograme pulbere și 56 de sticle, alte recipiente cu lichid, 12 butelii a 10 litri de lichid refrigerant 404A, 9.100 kilograme hrană pentru animale, două utilaje noi de procesat cereale, două autoturisme, bijuterii, obiecte de îmbrăcăminte, perechi de încălțăminte, poșete, parfumuri și accesorii vestimentare purtând sigle și etichete care imită mărci consacrate, precum și alte mijloace de probă.

Întrucât la unele locații au fost găsite numeroase mărfuri de proveniență ucraineană, a fost solicitat sprijinul Direcției Regionale Vamale Iași, care a procedat la confiscarea a 19 colete cu mobilier de bucătărie, a 3.552 de perechi de încălțăminte, precum și a mai multor bucăți de geam termopan și sticle de vin.

137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
137 de percheziții în patru județe ale Moldovei
137 de percheziții în patru județe ale Moldovei


Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore
Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, confiscate după ce au fost găsite ascunse în cabina unui tir

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, ridicate după ce au fost găsite în cabina unui tir
Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, ridicate după ce au fost găsite în cabina unui tir

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși
137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși