Aer tare

Polițist de frontieră, prins beat la volan după ce-a distrus un gard cu mașina



Un agent de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina a fost prins beat la volan, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost implicat într-un eveniment rutier. Vineri după amiază, în jurul orelor 15.30, aflat la volanul autoturismul personal, un Volkswagen Polo, agentul Constantin A. a pierdut controlul asupra mașinii, după care a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un gard. Echipajul de poliție care s-a deplasat la locul accidentului a constatat că șoferul autoturismului consumase băuturi alcoolice, mai precis alcooltestul a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, a precizat că agentul era în timpul său liber și că șeful IJPF Suceava a dispus cercetarea prealabilă a agentului.



Recomandări

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Prin ordonanța emisă miercuri, 3 iunie, bărbatul a fost ridicat de la domiciliu și dus, sub escortă, în arestul Poliției Suceava
Prin ordonanța emisă miercuri, 3 iunie, bărbatul a fost ridicat de la domiciliu și dus, sub escortă, în arestul Poliției Suceava

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina