Peste un milion de persoane vor avea pensii mărite începând cu 1 martie. Cu cât se majorează indemnizația pentru pensionari



Indemnizația socială pentru pensionari se majorează cu 30%, de miercuri, de la 400 de lei la 520 lei, urmând ca 1.022.168 de persoane să beneficieze de mărire, anunță Ministerul Muncii, scrie Mediafax.”Indemnizația socială se acordă din bugetul de stat ca diferență între plafonul social de 520 lei și nivelul pensiei cuvenite pe baza contributivității. Precizăm că această indemnizație nu reprezintă o categorie de pensie distinctă, de sine stătătoare, care să se acorde necondiționat, ci este o limită de venit la care se ridică orice pensie stabilită pe baza contributivității, dacă este mai mică de plafonul respectiv”, transmite Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.Beneficiarul trebuie să fie pensionar al sistemului public de pensii din România, să aibă domiciliul în România, iar cuantumul însumat al veniturilor din pensii și din alte drepturi, stabilite și plătite prin casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, trebuie să fie sub nivelul maxim legal al indemnizației sociale.



Recomandări

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Deputata Veronica Grosu îi solicită premierului Bolojan să oprească risipa banilor publici și să redea facilitățile persoanelor cu dizabilități