Control rutier

Peste o sută de amenzi și nouă permise reținute, după un control cu radare cascadă pe DN 17

La această acțiune, recordul înregistrat de radar a fost de 120 de km/h, în localitate

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, miercuri, timp de patru ore, o acțiune de control privind combaterea vitezei excesive pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, mai multe aparate radar fiind dispuse în cascadă, pe distanță Suceava-Poiana Stampei.
În cele aproximativ patru ore de control, au fost aplicate 109 amenzi, în valoare de aproape 60.000 de lei. Cele mai multe amenzi, 78, au fost pentru depășiri ale limitelor de viteză.
În cadrul acțiunii de control, au fost reținute și nouă permise de conducere, din care opt pentru depășirea limitelor de viteză cu mai mult de 50 de kilometri la oră și unul pentru depășire neregulamentară.
La această acțiune, recordul înregistrat de radar a fost de 120 de km/h, în localitate. Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Coșna, a fost înregistrat cu această viteză pe DN 17, pe raza satului Dealu Floreni. El a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.
Un alt șofer, în vârstă de 66 ani, din Câmpulung Moldovenesc, care conducea un BMW, a fost înregistrat în localitatea Prisaca Dornei cu viteza de 112 km/h.
În cadrul acțiunii de control au fost aplicate 18 amenzi și pentru nefolosirea centurii de siguranță.
DN 17 este de ani buni cea mai periculoasă șosea din județul Suceava. Pe acest drum se produc cele mai multe accidente soldate cu persoane moarte sau rănite grav.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe