Universitatea „Ștefan cel Mare”

Peste 12 mii de studenți încep astăzi cursurile

Peste 12 mii de studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava încep astăzi anul academic 2008-2009. Este vorba despre 6983 de studenți la cursurile de licență, precum și masteranzi și doctoranzi ai Universității Suceava. Deschiderea festivă a anului universitar va fi organizată de către fiecare facultate în parte, după un program prestabilit. La deschidere vor participa cadrele didactice, studenți și invitați.
Rectorul Universității Suceava, profesorul universitar Adrian Graur a declarat că „pe lângă deschiderea de an care va fi organizată de fiecare facultate, universitatea va organiza o masă rotundă la care au fost invitate să participe oficialități ale județului, Biroul Senatului universității și profesori universitari”.
Masa rotundă are ca temă de dezbatere „Perspectivele dezvoltării învățământului superior sucevean” și va avea loc începând cu orele 10:00 în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida”.

Recomandări

Scriitorul și artistul sucevean Constantin Severin, invitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul unui proiect internațional

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

Gabriela Ilică, șefa de promoție de la Biologie, USV, își dorește o carieră în învățământ: „Niciun parcurs nu este construit singur”