Cu repetiție

Pedepse simbolice pentru trei minori din Șcheia care au ultragiat polițiști și le-au distrus mașinile



Mașina de poliție cu cauciucurile tăiate de unul dintre minori
Mașina de poliție cu cauciucurile tăiate de unul dintre minori

Trei minori de etnie romă din Șcheia, autori de fapte de ultraj grave asupra polițiștilor, au scăpat cu pedepse simbolice din partea judecătorilor. Doi dintre au fost condamnați deja definitiv,pedeapsa constând în măsura asistării zilnice pe o perioadă de șase luni. Un al treilea, care a lovit cu pumnul un polițist și a avariat cu o scândură mașina de poliție, a primit, la prima instanță de judecată, aceeași pedeapsă.
Această măsură a asistării zilnice este un soi de program de integrare socială la care sunt supuși condamnații, fără a fi privați de libertate vreo zi. Aceștia trebuie să se prezinte la anumite date la Serviciul de Probațiune și să se supună unui program de reintegrare socială. Să detaliem acum și faptele pentru care au primit condamnările minorii.
S-au răzbunat pe polițiștii care le-au confiscat banii, spărgându-le cauciucurile de la mașini
În noaptea de 10 spre 11 august 2017, un echipaj al Poliției Șcheia a oprit trei tineri de etnie romă cunoscuți cu preocupări infracționale, pentru o verificare de rutină. Asupra lor a fost găsită suma de 300 de lei, pe care nu o puteau justifica. Polițiștii au confiscat suma de bani, în acest sens fiind întocmit un proces-verbal de constatare.
În aceeași noapte, polițiștii au găsit în curtea instituției patru roți sparte la autospeciala de poliție, precum și două la mașina personală a unei agente de poliție, care făcea parte din echipajul care i-a oprit pe tinerii romi.
Încă din acea noapte, polițiștii au adunat date despre autori, ulterior fiind stabilită întreaga activitate infracțională.
Inițial, cercetările au fost demarate pentru infracțiunea de distrugere, însă ulterior procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea de ultraj. Ultrajul este infracțiunea comisă asupra polițistului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că cel care a tăiat cauciucurile mașinii de poliție este Marian Samir S., în vârstă de 14 ani la data comiterii faptelor. În cazul celei de-a doua mașini, autorul identificat este Cornel B., în vârstă de 16 ani la data comiterii faptei. Cei doi au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de ultraj, dar și pentru distrugere și portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase (cuțit).
Infracțiuni grave așadar, care au lovit direct în autoritatea poliției și care denotă foarte mult tupeu. Cei doi minori au petrecut totuși o perioadă după gratii, în arest preventiv, până să fie condamnați de Judecătoria Suceava.
A lovit un polițist și i-a distrus mașina și va fi asistat zilnic timp de 6 luni
Și mai grave sunt faptele unui minor de 17 ani, tot un client deja vechi al polițiștilor din Șcheia.
Mugurel Emanuel M. a fost trimis în judecată pentru că l-a lovit cu pumnul în obraz pe un polițist, după care a luat o scândură cu care a lovit autospeciala de poliție, distrugând parbrizul și rampa de semnalizare a mașinii. Agresiunea s-a petrecut pe 3 februarie 2018, pe strada Fierăriei din comuna Șcheia, după ce mama minorului a sesizat poliția despre un scandal petrecut în familia acestora. Pentru aplanarea conflictului, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție Șcheia. La sosirea polițiștilor, tânărul de 17 ani a devenit agresiv cu aceștia, iar în momentul în care unul dintre agenți a încercat să-l liniștească, adolescentul l-a lovit cu pumnul în obraz. Agresorul a început apoi să-i amenințe cu moartea pe cei doi polițiști, după care a luat o scândură cu care a lovit autospeciala de poliție, distrugând parbrizul și rampa de semnalizare a mașinii. Polițiștii au reușit abia ulterior să-l imobilizeze pe agresor și să-l încătușeze, adolescentul fiind transportat la postul de poliție pentru audieri și cercetări.
Judecătoria Suceava a stabilit zilele trecute ca tânărul să fie condamnat la măsura asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni de zile, pentru două infracțiuni de ultraj și una de distrugere. Având în vedere vârsta acestui minor și gravitatea faptelor, putem spune că judecătorii au fost foarte blânzi cu el. Sentința din acest dosar nu este încă definitivă, foarte probabil procurorii urmând a înainta apel.



Recomandări

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil
Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat