Rezultate

Patru elevi suceveni, premiați la Concursul Național “Cultură și spiritualitate românească”, desfășurat la Putna

Suzan Otay și-a adjudecat premiul al II-lea
Suzan Otay și-a adjudecat premiul al II-lea

În perioada 10-12 mai, la Putna a avut loc faza națională a Concursului „Cultură și spiritualitate românească”, competiție inițiată și coordonată de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și care se adresează elevilor de gimnaziu capabili de performanță în domeniul interdisciplinar literatură română-religie.
153 de participanți s-au prezentat la cea de-a treia ediție a concursului, dintre care 92 de elevi, 18 membri ai comisiei și 43 de profesori însoțitori.
Competiția a fost structurată pe două secțiuni, respectiv cea adresată elevilor claselor a V-a și a VI-a (45 de elevi calificați) și cea pentru clasele a VII-a și a VIII-a (47 de calificați).
Județul Suceava a fost reprezentat de patru elevi, toți fiind distinși cu premii.
Suzan Otay (clasa a VI-a), de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, a obținut Premiul al II-lea, aceasta fiind îndrumată de prof. Cristina Asimionesei.
Premiul al III-lea a fost adjudecat de Iasmina Răceanu (clasa a VIII-a), de la Colegiul Național „Petru Rareș”, aceasta fiind pregătită de prof. Mihaela Ilisei. Eleva a fost recompensată și cu Premiul Special al Mănăstirii Putna.
Alexandru Breabăn (clasa a VIII-a), de la Școala „Petru Mușat” Siret, a obținut o mențiune și Premiul Special al Mănăstirii Putna. El a fost coordonat de prof. Camelia Fraseniuc.
Aceleași premii au fost câștigate și de Georgiana Costan Burcă (clasa a VII-a), de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. Eleva a fost pregătită de prof. Carmen Băcăneț și de insp. Gheorghe Hostiuc.
Obiectivul competiției vizează valorificarea potențialului creativ al elevilor, prin dezvoltarea capacităților acestora de a înțelege și de a exprima, în viziunea lor, perspectiva despre lume, despre condiția umană sau despre artă, în maniera în care ele sunt reflectate în literatură, prin valorificarea elementelor religioase. Tema din acest an a competiției a fost „Lumea între sacru și profan”.

Iasmina Răceanu a obținut premiul al III-lea și premiul special al Mănăstirii Putna
Iasmina Răceanu a obținut premiul al III-lea și premiul special al Mănăstirii Putna
Suzan Otay și-a adjudecat premiul al II-lea
Suzan Otay și-a adjudecat premiul al II-lea

Recomandări

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Elevii cu media 10 la evaluarea națională și bacalaureat 2026 ar urma să primească stimulente financiare consistente

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania
Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade