Măsuri ciudate

Olărean și poliția blochează Rădăuțiul

Amplasarea scuarului între sensurile de mers, măsură pentru fluidizarea traficului rutier
Amplasarea scuarului între sensurile de mers, măsură pentru fluidizarea traficului rutier

Autoturisme bară la bară, claxoane, înjurături și conducători auto nervoși și grăbiți în același timp. Aceasta era atmosfera ieri dimineață în centrul municipiului Rădăuți ca urmare a blocării traficului rutier din cauza unor lucrări, chiar în „buricul târgului”, pe strada Ștefan cel Mare, în zona cuprinsă între intersecția cu strada Volovățului (Piața Garoafelor) și intersecția cu strada Libertății.
Încă de joi dimineață, în porțiunea amintită mai sus, edilii rădăuțeni au dat startul unei serii de lucrări care vizează amenajarea unor scuaruri pe o lungime de aproximativ o sută de metri, „lucrări pentru fluidizarea circulației rutiere”, după cum declară specialiștii administrației locale.
Proprietarii de spații comerciale de pe strada Ștefan cel Mare au luat foc
Chiar dacă problema fluidizării va fi rezolvată într-un anume fel, cu siguranță vor apărea situații dificile atunci când mașinile de intervenții de la ambulanță, poliție, pompieri, vor fi nevoite să traverseze zona menționată, în sensul că vor fi nevoite, din cauza spațiului limitat, să respecte prioritatea impusă de coloana în mers.
Însă cea mai mare nemulțumire, vizavi de apariția acestor scuare, vine de la proprietarii de spații comerciale de pe strada Ștefan cel Mare, în sensul că separarea celor două sensuri prin scuaruri, până la urmă îngustarea arterei de circulație, nu va mai permite aprovizionarea magazinelor din cauza strangulărilor circulației în acele perioade.
„Pentru că îmi desfășor activitatea pe această stradă, vă rog să mă credeți că mă deranjează modul cum primarul Olărean procedează la crearea acestui scuar, și nu știu cum voi face de acum aprovizionarea magazinului. Până la urmă nu este un lucru benefic pentru cei care își desfășoară activitatea în această zonă”, a declarat unul dintre comercianți.
De aceeași părere a fost și un alt patron: „Sunt afectat de această măsură pentru că nu știu cum mă voi aproviziona de acum încolo. Orice tip de mașină de marfă care ar intenționa să tragă la mine pentru aprovizionare, cu siguranță va încăleca scuarul. Sunt de acord că inițiativa este foarte bună din punct de vedere estetic însă nu este deloc practică”.
Administratorii magazinelor din zonă spun că de fiecare dată când se va efectua aprovizionarea se va bloca circulația pe stradă.
Inițiativa aparține poliției
Primarul Aurel Olărean se spală pe mâini și spune că inițiativa acestor modificări pornește de la Poliția municipiului. „Am decis realizarea scuarului de pe strada Ștefan cel Mare ca urmare a solicitării Poliției municipale, a comandantului Rotaru”, a precizat Olărean.
Pentru mai multe detalii ne-a îndrumat către inginerul Igo Sigi Koffler, consilier superior la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți.
„Principalul motiv pentru care au fost demarate lucrările de pe strada Ștefan cel Mare a fost o solicitare a Poliției locale care vizează fluidizarea traficului rutier în acea zonă, zonă în care circulația era strangulată permanent din cauza mașinilor parcate acolo. Întrucât normativele Uniunii Europene prevăd cât mai puține semaforizări, mai mult, înființarea de sensuri giratorii, avem prins în planul de investiții pentru anul 2010 un sens giratoriu în Piața Garoafelor cu scuaruri pe strada Ștefan cel Mare. Pentru că au apărut discuții vizavi de aprovizionarea magazinelor de acolo, va fi întocmit un proiect de hotărâre de Consiliu Local care să stabilească programul de aprovizionare a acestor magazine, la fel ca în orașele mari, între orele 22.00-05.00”, a spus Koffler.
Lucrările, evaluate la aproximativ o sută de milioane de lei vechi, sunt executate de către o firmă din comuna Marginea, SC Paviment, în urma unei licitații, și vor fi finalizate luni.
La întrebarea legată de modul cum vor putea circula mașinile de intervenții pe acel sector, Koffler a arătat că „va fi la fel ca înainte, când mașinile erau parcate pe dreapta. Frecvența urgențelor nu poate fi calculată, însă cred că atunci banda de circulație va fi liberă, e vorba doar de o sută de metri, și eu zic că nu vor fi probleme cu mașinile de intervenții”.
Comandantul Poliției Municipiului Rădăuți, comisar șef Eugen Rotaru, a declarat, ieri, pentru Monitorul de Suceava: „Construcția scuarului de pe strada Ștefan cel Mare s-a decis în urma discuțiilor care au avut loc la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava și s-a convenit că această măsură este cea mai optimă soluție pentru fluidizarea traficului în acea zonă”.
„Maică, primarul ăsta nu s-a gândit că pe aici nu vor putea trece nici înmormântările?”
Ieri după-amiază, proprietarii mai multor magazine din zona Ștefan cel Mare urmau să se întâlnească pentru a decide o acțiune de protest comun în fața sediului administrației locale.
În timp ce fotografiam zona scuarurilor, o bătrână ne-a abordat cu o întrebare nevinovată, dar extrem de realistă: „Maică, primarul ăsta nu s-a gândit că pe aici nu vor putea trece nici măcar înmormântările?”

Măsuri ciudate: Olărean și poliția blochează Rădăuțiul
Măsuri ciudate: Olărean și poliția blochează Rădăuțiul
Amplasarea scuarului între sensurile de mers, măsură pentru fluidizarea traficului rutier
Amplasarea scuarului între sensurile de mers, măsură pentru fluidizarea traficului rutier

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Acțiuni aproape zilnice ale poliției pentru prevenirea violenței în școli: controale prin baruri, dar și ședințe cu elevii

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.