Tenis de masă

O medalie de aur și una de argint pentru doi elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava

Campioni tenis de masă
Campioni tenis de masă

Doi elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava s-au întors recent cu medalii de la Campionatul Național de Tenis de Masă – Special Olympics, competiție ce a avut loc, în perioada 29-30 martie, la Buzău. La categoria 12-15 ani, Constantin Manuel Ripan a obținut medalia de argint, iar la categoria peste 15 ani, Adrian Ciobanu a obținut medalia de aur. Cei doi elevi, antrenați de profesoara Ecaterina Conache, care i-a însoțit la competiția de la Buzău, trăind împreună emoțiile, dar și victoria de la final, s-au înfruntat cu alți peste o sută de sportivi din toate județele țării.
„Suntem foarte fericiți că ne-am întors cu medalii, având în vedere că nivelul competiției a fost unul ridicat. Elevii noștri au dat dovadă de ambiție, multă voință și au reușit să urce pe podium. Îi felicit pentru această performanță”, ne-a spus profesoara Conache.

Recomandări

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Medalii de aur, argint și bronz pentru Colegiul Silvic „Bucovina”, la European Championship in Forestry Skills

Medalii de aur, argint șu bronz pentru Colegiul Silvic „Bucovina”, la European Championship in Forestry Skills
Medalii de aur, argint șu bronz pentru Colegiul Silvic „Bucovina”, la European Championship in Forestry Skills

Primăria Pojorâta a premiat-o pe eleva Maria Carp pentru premiul I și medalia de aur obținute la Olimpiada Națională de Biologie

Primarul Ioan Bogdan Codreanu a premiat-o pe eleva Maria Carp pentru premiul I și medalia de aur obținute la Olimpiada Națională de Biologie
Primarul Ioan Bogdan Codreanu a premiat-o pe eleva Maria Carp pentru premiul I și medalia de aur obținute la Olimpiada Națională de Biologie

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică