Transport în comun

Modificare de traseu a liniei 30 a TPL Suceava



Microbuzele TPL care circulă pe linia 30, care face legătura între Ițcani și celelalte cartiere ale municipiului, vor avea traseul ușor modificat, începând de luni, 11 martie.
Mai exact, pe sensul de coborâre din Centru spre Burdujeni, acestea vor intra pe la Iulius Mall. Până acum, traseul microbuzelor 30 era direct, de la Sala Sporturilor următoarea oprire fiind cea de la Lidl – Bazar.
„Modificarea de traseu este deocamdată experimentală, pe baza solicitărilor primite de la cei din Ițcani”, a spus directorul TPL, Darie Romaniuc.
Principala nemulțumire a celor care au solicitat modificarea de traseu este legată de aglomerarea microbuzelor de către cei care se folosesc de ele pentru a ajunge mai rapid în Burdujeni, tocmai pentru că nu mai intrau pe la mall.
Numai că modificarea cerută s-ar putea să-i dezavantajeze cel mai mult tocmai pe ei, pentru că, din cauza aglomerației, microbuzele de pe linia 30 nu se vor mai încadra în timpii alocați – plecările de la capetele de linie se fac de la ore fixe.
Rămâne de văzut dacă modificarea de traseu va fi definitivă sau se va renunța la ea, după o perioadă de probă.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa