Rădăuți

Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism

Modernizările de pe strada Bogdan Vodă
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă

Strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți a devenit aproape de nerecunoscut pentru cei care nu au mai vizitat localitatea în ultima perioadă. Trotuarele au fost modernizate, arborii și arbuștii ornamentali au fost înlocuiți, spațiile verzi au fost reamenajate și pe porțiunea de la trecerea de nivel peste calea ferată până la Casa de Cultură au fost montate bănci moderne. Chiar dacă schimbarea arborilor și arbuștilor, dar și noile bănci au creat unele discuții în special în mediul online, majoritatea localnicilor sunt de acord că strada Bogdan Vodă acum este mai aerisită și păstrează un echilibru între aerul boem al târgului din perioada interbelică și modernism.
Primarul municipiului, Bogdan Loghin, a declarat: „Îmi aduc aminte când discutam cu ceva vreme în urmă, în timpul lucrărilor de reabilitare de la statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă, și când spuneam că mi-aș dori ca ansamblul Bogdan Vodă să devină un pietonal de weekend, o zonă în care să circule calești așa cum erau odinioară, cu acel aer boem care exista cândva în așezarea noastră. Nu vom putea concura cu orașele mari, cu resurse mai bogate, dar mi-am propus să facem totul pentru ca municipiul Rădăuți să devină Perla Bucovinei, nestemata Bucovinei… Unul din motivele pentru care s-au făcut în ultima perioadă o serie de lucrări de modernizare este promisiunea pe care am făcut-o în fața localnicilor, și anume transformarea așezării într-un oraș turistic. În Rădăuți există mai multe obiective turistice, obiective care, din păcate, au rămas într-un con de umbră. Mănăstirea Bogdana a fost reabilitată, lucrările au costat circa cinci milioane de euro, și acum arată cu totul deosebit, apoi Sinagoga, una dintre cele mai mari din țară, urmează Herghelia, unde ne străduim să implementăm un proiect de amploare mare, Parcul Zoologic, cât și alte obiective. Prima porțiune din strada Bogdan Vodă a fost modernizată total, mă refer la reamenajarea trotuarelor, la schimbarea arborilor ornamentali și a gazonului, instalarea unor bănci realizate după un model german, mai exact, circa 30 de bănci care au fost instalate până la intersecția semaforizată din centru. Chiar dacă au existat mai multe păreri despre aceste bănci, așa cum este normal, am observat că acestea sunt folosite și chiar apreciate de majoritatea localnicilor. Rădăuțenii trebuie să înțeleagă că tot ce înseamnă spațiu verde, de pe tronsonul până la Casa de Cultură, a fost realizat cu fonduri din sponsorizări, adică municipalitatea nu a cheltuit nimic. Noi am intervenit cu stâlpii, trotuarele și băncile. În cel mai scurt timp strada Bogdan Vodă va deveni centru cultural în aer liber, pentru că acolo vor fi organizate lansări de carte, spectacole și alte evenimente de acest gen. În același timp lucrările de modernizare vor continua spre Herghelie”.
Lucrările vor continua pe strada Putnei și pe Calea Bucovinei
Șeful executivului rădăuțean a mai afirmat că după finalizarea lucrărilor de pe strada Bogdan Vodă vor urma modernizări pe un segment din strada Putnei, apoi pe Calea Bucovinei. „Pe strada Putnei, din sensul giratoriu spre intersecția cu strada Pictor Grigorescu, vor fi instalați stâlpi de iluminat public la fel ca pe strada Bogdan Vodă, numai că vor avea zece metri înălțime. Vom continua aceste lucrări de modernizare și pe Calea Bucovinei, până la sensul giratoriu din fața Colegiului Național «Eudoxiu Hurmuzachi», zonă unde vom instala stâlpi și vom reabilita spațiile verzi”, a precizat primarul Loghin.

Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă, echilibru între boem și modernism
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă
Modernizările de pe strada Bogdan Vodă

Recomandări

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice