Verificări

Ministerul Educației, în control la IȘJ Suceava

Şeful IŞJ, Petru Carcalete
Şeful IŞJ, Petru Carcalete

– Ministerul va verifica modul în care au fost cheltuiți banii pentru refacerea infrastructurii școlare
Ministerul Educației și Cercetării a demarat un control la IȘJ Suceava pentru a verifica modul în care au fost cheltuite fondurile financiare destinate refacerii infrastructurii din instituțiile de învățământ preuniversitare. În județul Suceava s-au aprobat fonduri pentru reabilitarea a instituțiilor de învățământ în valoare totală de peste 100 de miliarde de lei. Potrivit legii, neutilizarea banilor până la sfârșitul acestui an atrage returnarea fondurilor la buget, lucru cu care ministrul Educației, Mihail Hărdău, nu este de acord. Din această cauză MEdC a demarat controale în toate inspectoratele școlare din țară. „Nu suntem de acord ca banii destinați îmbunătățirii și consolidării infrastructurii unităților de învățământ din unele județe să fie reportați la buget ca o consecință a neutilizării lor. Prin urmare, aceștia vor fi repartizați altor județe care au demonstrat responsabilitate în gestionarea fondurilor alocate”, precizează ministrul Educației și Cercetării, într-o notă transmisă tuturor prefecturilor. Inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că instituția pe care o conduce este verificată zilele acestea de Minister, iar după încheierea controlului se vor formula concluzii privind această operațiune.

Recomandări

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret