Învățământ

Ministerul Educației a uitat de simulările examenelor naționale

Ministerul Educației și Cercetării a uitat de simularea examenelor naționale pe care elevii din clasa a VIII-a și a XII-a ar fi trebuit să o susțină în această perioadă. Inspectoratul Școlar Suceava nu a primit nici o informare din parte Ministerului Educației, privind simularea examenelor, data în care acestea se vor da, sau dacă se vor mai da în acest an. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „dacă până în momentul de față nu am primit nici o adresă de la Ministerul Educației, privind desfășurarea simulării testării naționale și a bacalaureatului, este foarte probabil ca acestea să nu se mai organizeze la nivel național în acest an, având în vedere faptul că MEdC a lansat pe internet variantele de subiecte pentru exemenele din vară”. Vasile Monacu a declarat însă că orice instituție de învățământ din Suceava poate să organizeze o simulare a examenelor naționale. Totodată, pentru ca fiecare școală să poată intra în posesia variantelor de subiecte pentru examenele din vară, Inspectoratul Școlar a tipărit broșuri cu subiectele elaborate de Minister. Au fost distribuite 300 de broșuri cu subiectele la testarea națională, iar pentru bacalaureat au fost distribuite fiecărui liceu din județ CD- uri cu variantele de subiecte pentru acest examen. Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman, în județul Suceava există 229 de clase a VIII-a și 9.223 de potențiali candidați la Testele Naționale. În ceea ce privește examenul de bacalaureat, în județul Suceava există aproximativ 5.700 de candidați.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna