Achiziție

Mașină nouă pentru primarul Sucevei



Primarul Lungu
Primarul Lungu

În parcarea Primăriei Suceava își va face apariția în curând o mașină nouă, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, cu care va circula primarul Ion Lungu. Acesta a declarat ieri că, în ciuda restricțiilor impuse anul acesta autorităților administrative, de către Guvern, îi este absolut necesară o mașină nouă, cu care să poată face drumuri prin țară, în special la București, în condiții de siguranță.
“Efectiv îmi este viața în pericol dacă mai merg cu mașina actuală (un Volkswagen Passat – n.r). Are peste 300.000 de kilometri parcurși și nouă ani de funcționare. De multe ori merg la București cel puțin o dată pe săptămână, plec pe la 3 dimineața și mă întorc în aceeași zi, pe la 10 seara, iar vechea mașină nu mai prezintă siguranță în exploatare”, a declarat primarul Ion Lungu.
Acesta a precizat că prețul noii mașini va fi de aproximativ 25.000 de euro, luând în calcul chiar achiziționarea unei mașini de teren, 4×4, care ar fi mai potrivită pentru drum lung, chiar și în condiții de iarnă.
“Nu o luăm pentru un an-doi, ci să ne țină măcar tot nouă ani, ca vechea mașină”, a adăugat Lungu.
Edilul șef al Sucevei a precizat că, chiar și în condițiile achiziționării unui nou autoturism, oricum anul acesta s-au făcut reduceri semnificative, de 15% – 20% la cheltuieli administrative și la cheltuielile cu dotări.
Bugetul total al Sucevei pe 2009 este de 3920 de miliarde lei vechi, din care 25% e reprezentat de investiții și 25% de cheltuielile de învățământ.




Recomandări

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai
Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Primăria Vatra Moldoviței finalizează un proiect prin care școala din Paltinu, veche de aproape un secol, va fi redeschisă, complet modernizată, la începutul noului an școlar

Șoldan anunță că o nouă sală de așteptare pentru pasageri înlocuiește containerele folosite ani la rând pe Aeroportul Suceava

Aeroportul Suceava beneficiaza de o sala de așteptare nouă în locul vechilor containere
Aeroportul Suceava beneficiaza de o sala de așteptare nouă în locul vechilor containere