Infrastructură

Lucrări de „cosmetizare” pe DN 17

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat firmelor care realizează reabilitarea DN 17 să urgenteze refacerea porțiunilor de pe marginea drumului care au fost afectate de lucrări. Flutur a precizat că împreună cu firmele respective a fost stabilit un program de taluzare și de plantare de copaci pe porțiunile de pe marginea drumului, în special în zonele turistice ale județului, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. „Sunt anumite zone care sunt răvășite, distruse, din cauza săpăturilor. Și mă refer aici la zone din comuna Ilișești, la hanul Ilișești, Păltinoasa, unde drumul nu mai arată a traseu turistic. Și din acest motiv trebuie să reamenajăm aceste zone și am cerut firmelor să facă aceste lucrări de taluzare”, a spus Flutur.
În același timp, el a mai adăugat că în perioada imediat următoare vor începe lucrările de refacere a trecerilor de cale ferată. Șeful administrației județene a declarat că a solicitat și reabilitarea provizorie a podului de la intrarea în orașul Frasin, aflat într-o stare avansată de degradare.
Fonduri pentru regularizarea râului Suceava Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava a spus că Ministerul Mediului a aprobat finanțarea lucrărilor de amenajare a râului Suceava și a afluenților, în zona Ulma, Brodina, Straja, localități afectate de inundațiile din vara anului trecut.
„Sunt mai multe investiții aprobate de Ministerul Mediului, printre care și regularizarea râului Moldova. Există deja documentația pentru pârâul Humor, pentru regularizare, având în vedere că aici există pericolul distrugerii digului existent. De asemenea, urmează să se realizeze investiții și pe Moldovița, în zona Frumosu și Deia”, a declarat Flutur.

Recomandări

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale

42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes