Cercetat penal

La volan cu un permis emis în Marea Britanie, fără drept de circulație pe drumurile publice

La volan cu un permis emis în Marea Britanie, fără drept de circulație pe drumurile publice
La volan cu un permis emis în Marea Britanie, fără drept de circulație pe drumurile publice

Un tânăr de 22 de ani oprit în trafic la volanul unui autoturism le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, care nu-i dă dreptul de a conduce pe șoselele din România. El este acum cercetat penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Incidentul s-a petrecut în cursul serii de marți, când în jurul orei 20.10 polițiștii Secției Rurale de Poliție Marginea au oprit în trafic, pe un drum comunal din localitatea Burla, un autoturism Audi condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. Tânărul de la volan nu a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile române, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că cel de la volan nu posedă permis de conducere auto eliberat de către autoritățile din România.
Mai mult de atât, el a declarat că posedă un permis de conducere din anul 2019, emis de către autoritățile din Marea Britanie.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 22 de ani posedă permis de conducere de tip „L” emis de către autoritățile din Marea Britanie, document care nu-i conferă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României