Dezinteres

Kaufland nu a finalizat lucrările nici măcar după ultimatumul dat de Primăria Suceava

Kaufland nu a finalizat lucrările nici măcar după ultimatumul dat de Primăria Suceava
Kaufland nu a finalizat lucrările nici măcar după ultimatumul dat de Primăria Suceava

– Parcarea publică promisă de firma germană a rămas doar pe hârtie, iar marcajele rutiere s-au efectuat doar pe o jumătate de stradă
Ultimatumul dat de municipalitatea suceveană firmei Kaufland pentru a finaliza lucrările de modernizare rutieră pe strada Universității a fost ignorat, o parte a lucrărilor nefiind finalizate nici până astăzi. Printre măsurile promise pentru fluidizarea traficului rutier în zonă se numărau lărgirea străzii Universității, amenajarea unei parcări publice cu 32 de locuri și realizarea de marcaje pentru locurile de parcare permise pe laterala dreaptă (pe sensul dinspre Primărie, spre bulevardul George Enescu).
Dacă strada Universității a fost lărgită, dar numai la capete, în rest fiind preferată soluția de eliberare a unei benzi de mașinile parcate pe laterală, marcarea locurilor de parcare a fost făcută doar pe jumătate, iar parcarea publică promisă întârzie să apară. Tocmai de aceea, în cursul zilei de astăzi, conducerea Primăriei Suceava se va întâlni cu conducerea Kaufland și cu reprezentanții firmelor de construcție cărora le-au fost încredințate lucrările pentru a se vedea exact ce anume s-a făcut din modernizările promise și care sunt cauzele întârzierii cu două săptămâni a finalizării acestora. Reamintim că, în cursul săptămânii trecute, sătul de debandada produsă pe strada Universității, unde lucrările de modernizare promise de Kaufland au dus mai mult la blocarea circulației, în loc să o fluidizeze, primarul Ion Lungu le-a dat un ultimatum acestora, ca până joi inclusiv, să finalizeze toate lucrările ce nu au fost executate la timp.
Șeful municipalității sucevene declara atunci că, în caz contrar, se va adresa direct conducerii centrale a Kaufland pentru a prezenta situația creată, intenționând să treacă la aplicarea unor măsuri drastice, de la amenzi, până la blocarea activității magazinului, prin interzicerea temporară a accesului la stradă.
„Firma Kaufland a respectat proiectul inițial, dar a dat în funcțiune magazinul, fără a finaliza toate lucrările. Este vorba despre amenajarea trotuarelor din zonă, asfaltarea străzii pe toate porțiunile și racordarea la rețeaua de alimentare cu gaz metan. În cadrul întâlnirii cu reprezentanții Kaufland, vom discuta posibilitatea ca, suplimentar, firma să se ocupe și de acoperire gropilor din asfaltul de pe strada Universității”, a declarat viceprimarul Angela Zarojanu. Aceasta a precizat că, astăzi, Primăria va verifica felul în care s-a efectuat semnalizarea rutieră a zonei, amplasarea semnelor de circulație, setarea timpilor semafoarelor, marcajele și amenajarea parcărilor.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Legătură rutieră între strada Tineretului și Calea Burdujeni, în curs de amenajare, prin spatele bisericii Sf. Andrei