Fotbal

Județele Suceava și Bacău sunt cel mai bine reprezentate în Seria I a Ligii a III-a

Campionatul Ligii a III-a va începe pe 26 august. Foto Cristian Plosceac

Federația Română de Fotbal a stabilit componența celor 10 serii de Liga a III-a pentru ediția de campionat 2023-2024, care va debuta pe data de 26 august. Ca și în anii precedenți, cele trei reprezentante ale județului Suceava în acest eșalon, este vorba de Foresta, Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni, au fost repartizate în Seria I. Echipele sucevene vor avea ca adversare trei formații din Bacău, este vorba de CSM, Aerostar și FC, două din județul Vaslui, Rapid Brodoc și CSM, și câte una din Iași (Știința Miroslava) și Botoșani (Viitorul Darabani).
Programul în fiecare din cele 10 serii va fi stabilit vineri, 11 august, de la ora 13:00, prin tragerea la sorți ce va avea loc la Casa Fotbalului. Evenimentul va fi transmis în direct pe Facebook FRF și YouTube FRF TV.

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Județul Suceava va găzdui în august turneul internațional pentru juniori „Patru regiuni pentru Europa”

Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța

Principalul investitor de la Cetatea Suceava anunță că în maxim trei ani echipa trebuie să promoveze în Liga I

Gheorghe Șoldan după calificarea Cetății Suceava în Liga a II-a: „Vom construi un stadion modern în acest mandat”