Box - Seniori

Ionuț Vornicu și-a asigurat deja o medalie la Cupa României

Ionuț Vornicu a ajuns în semifinalele Cupei României
Ionuț Vornicu a ajuns în semifinalele Cupei României

După patru ani de secetă, boxul masculin sucevean a câștigat ieri prin CSM Florconstruct prima medalie importantă într-o competiție de anvergură. Performanța s-a produs la Cupa României găzduită de Sala Polivalentă din Iași în cursul acestei săptămâni și-i aparține lui Ionuț Vornicu, care a avansat până în semifinalele categoriei 56 de kilograme, urmând ca joi, suceveanul în vârstă de 23 de ani să lupte pentru un loc în marea finală împotriva stelistului Ștefan Nicolae.
„Adversarul din sferturi a abandonat după ce a văzut cu cine trebuie sa boxeze. Ionuț îl mai făcuse o dată knock-out în acest an, la un sparring la Onești și acest lucru l-a determinat sa se retragă. Chiar dacă avem deja asigurată o medalie națională, prima în competițiile de seniori după patru ani, trebuie să abordăm cu maximă atenție partida din semifinale, acolo unde orice se poate întâmpla”, a declarat antrenorul sucevean Andu Vornicu.
Ionuț Lazăr Nechita (18 ani), celălalt sucevean prezent la turneul de la Iași, a fost eliminat în optimile de finală ale categoriei 69 de kilograme.
Pentru sprijinul acordat elevilor săi în vederea participării la Cupa României, antrenorul Andu Vornicu a ținut să mulțumească conducerii clubului CSM Suceava și omului de afaceri Vasile Florea.

Recomandări

Un profesor de istorie din Udești va reprezenta România la o mare competiție de tir, în Polonia

Iosif Amariei, profesor de istorie și educație socială în comuna Udești, participant la întreceri de tir și diverse competiții militare în lume
Iosif Amariei, profesor de istorie și educație socială în comuna Udești, participant la întreceri de tir și diverse competiții militare în lume

Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”