Senatorul Vlăescu: România a pierdut 180 de milioane de euro din PNRR din cauza corupției



Senatorul Vlăescu: România a pierdut 180 de milioane de euro din PNRR din cauza corupției
Senatorul Vlăescu: România a pierdut 180 de milioane de euro din PNRR din cauza corupției

Senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu cere explicații premierului interimar Ilie Bolojan după ce România a pierdut definitiv 180 de milioane de euro din PNRR, din cauza numirilor politice de la companiile din Energie. Parlamentarul de Suceava a trimis o interpelare oficială prin care acuză direct corupția și protejarea clientelei de partid în detrimentul interesului național.

Concomitent, Comisia Europeană a trimis decizia finală privind cererea de plată numărul 3 din PNRR. Nota de plată a reformelor întârziate sau blocate este uriașă: 458,7 milioane de euro pierdute definitiv de țară. Din această sumă, 180 de milioane de euro reprezintă penalizarea directă pentru nerespectarea guvernanței corporative în companiile energetice de stat.

„Comisia Europeană ne spune clar că numirile în companiile de stat sunt politice. Ele nu au legătură cu profesionalismul și competența”, declară senatorul sucevean. Ancheta de la Bruxelles a vizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, iar raportul oficial arată nereguli grave. La Hidroelectrica, un candidat cu un scor de 1 din 5 la criteriul expunerii politice, unde 1 înseamnă risc maxim, a fost numit ilegal în Consiliul de Supraveghere, deși trebuia eliminat din concurs.

La Nuclearelectrica și Romgaz, comitetele de selecție au falsificat procedurile de concurs. Acestea au amestecat profilurile candidaților și cerințele de studii într-un singur clasament general, distrugând competiția corectă. Mai mult, unii șefi numiți la Romgaz nu aveau nici măcar experiența profesională și de management cerută prin fișa postului.

Bruxelles-ul a avertizat Guvernul încă de acum un an și a oferit un răgaz de remediere, însă executivul de la București a ignorat avertismentele, afirmă senatorul. Oficialii europeni au concluzionat că procedurile pentru cele 16 companii din subordinea Ministerului Energiei încalcă decizia din mai 2025. Ca urmare, jalonul 121 din PNRR a fost respins total.

„În al 12-lea ceas, România nu renunță la corupție și la numirea clientelei politice. Nu contează dacă sunt de la PSD sau PNL. Ați compromis interesele țării și trebuie să treceți în opoziție să vă reformați”, afirmă parlamentarul în textul interpelării. Vlăescu Virgiliu Gheorghe solicită premierului interimar Ilie Bolojan un răspuns la o întrebare directă: cine și cum răspunde penal sau administrativ pentru pierderea celor 180 de milioane de euro din cauza corupției de partid?



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că dezbaterea privind listarea suplimentară a companiilor de stat profitabile este un atac la suveranitatea națională a României

Ioan Stan: „Intenția Guvernului Bolojan de a înstrăina mai multe companii strategice reprezintă pierderea unei părți însemnate a suveranității economice”

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea efectelor negative ale rețelelor sociale asupra copiilor

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, consideră că lipsa soluțiilor de pe piața muncii afectează inflația și nivelul de trai al românilor