Dorință

Ioan Balan: ”Cotele de cofinanțare pentru proiectele de infrastructură să fie susținute de la bugetul de stat”



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, ridicând o problemă punctuală care ar putea da avânt atragerii de fonduri europene.
Mai exact, parlamentarul sucevean a întrebat în ce măsură cotele de cofinanțare pentru proiectele de infrastructură derulate din fonduri europene nerambursabile în regiunile de dezvoltare cu un PIB/locuitor sub media națională/europeană pot fi susținute de la bugetul de stat.
Ioan Balan mai crede că pentru asigurarea succesului utilizării celor aproximativ 80 de miliarde de euro disponibili de la bugetul Uniunii Europene trebuie generate programe de asistență tehnică pentru administrațiile publice locale care doresc să acceseze fonduri europene și nu au experiența necesară în acest domeniu.
”Unitățile administrativ-teritoriale din România nu au demonstrat în ultimii ani o capacitate suficientă de a utiliza fondurile europene nerambursabile. Între cauze se află atât capacitatea administrativă redusă a administrațiilor publice locale (lipsa unor funcționari specializați în elaborarea de proiecte), cât și capacitatea financiară redusă a unor bugete locale de a asigura cotele de cofinanțare aferente proiectelor de investiții. Acest din urmă aspect a generat o slabă atracție a administrațiilor locale către proiectele majore de investiții și o orientare predilectă către proiectele mai mici de investiții, unde cotele de cofinanțare erau proporțional mai mici”, a declarat Ioan Balan.
Deputatul liberal a amintit că dacă județul Suceava sau Primăria Suceava au reușit în ultimii 4 ani să genereze tot mai multe proiecte de investiții de infrastructură mare, nu același lucru se poate spune și despre celelalte județe din Regiunea de Nord-Est, care au un grad scăzut de dezvoltare, bugetele locale sunt mici, iar componenta bugetară aferentă investițiilor sau cofinanțării proiectelor europene este foarte mică.



Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei
Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei