Întrevedere

În cursul vizitei efectuate la Suceava, Ambasadorul SUA în România a vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”

Ambasadoarea Kathleen Kavalec împreună cu rectorul USV, Mihai Dimian
Ambasadoarea Kathleen Kavalec împreună cu rectorul USV, Mihai Dimian

Sosită miercuri la Suceava, cu prilejul celebrării a 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA – România, Excelența Sa Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a efectuat o vizită la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Programul vizitei a cuprins o întrevedere cu rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, la care au participat și prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, fostul rector al universității, lector dr. Codruț Șerban, coordonatorul Serviciului de Relații Publice, Comunicare și Imagine, precum și ceilalți membri ai delegației Ambasadei SUA prezenți la Suceava, Peter H. Brown, atașat cultural, Alexandra Shema, consilier politic, și Irina L. Nițu, director American Spaces. Discuțiile avute în cadrul acestei întâlniri au vizat dezvoltarea și extinderea cooperării dintre Ambasada SUA în România și universitatea suceveană. Au fost abordate și aspecte legate de contextul geopolitic actual, campaniile de dezinformare și amplificarea fenomenului deepfake, situația predării limbii engleze la USV și implicarea universității în criza refugiaților din Ucraina.
În Sala Senatului USV doamna ambasador a avut o întâlnire și cu studenți de la mai multe facultăți ale universității sucevene, moderată de Codruț Șerban. Diplomat de carieră, cu experiență și în cadrul UNESCO, ambasadorul SUA a răspuns întrebărilor studenților interesați de o carieră în diplomație, de posibilitatea obținerii vizei pentru SUA prin programul Visa Waiver sau de oportunitățile de studiu în SUA. Au fost atinse subiecte legate de rolul voluntariatului în societatea contemporană, noul Război Rece și implicațiile acestuia, efectele globalizării și modificarea definiției acestui fenomen în era post-COVID, utilizarea limbilor străine în România, pericolul dezinformării și altele.
La cererea studenților prezenți la întâlnire, doamna ambasador a realizat un profil al diplomatului, identificând aptitudini precum comunicarea, buna cunoaștere a mai multor limbi străine, utilizarea gândirii critice și capacitatea de filtrare a informației ca fiind esențiale. În calitate de prima femeie ambasador al SUA în România, Excelența Sa le-a vorbit studenților și despre importanța accederii femeilor în funcții-cheie în diplomație și politică.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Marșul Absolvenților USV a animat străzile orașului Suceava, în cadrul Festivității de Absolvire a Promoției 2026

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava