Sancțiuni

Grădiniță amendată de DSP cu 2.000 de lei pentru depășirea numărului de copii într-o grupă

Șeful Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean
Șeful Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean

O grădiniță din municipiul Suceava a fost amendată, luna trecută, de inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava cu suma de 2.000 de lei deoarece nu a respectat normativele referitoare la numărul maxim de copii admiși pentru o grupă în unități de copii preșcolari.
Potrivit șefului Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean, în cursul lunii noiembrie inspectorii DSP au efectuat un număr de 353 controale pe domeniile non-aliment și 243 controale pe domeniul aliment. În cadrul acestora, au aplicat mai multe amenzi pentru diverse abateri de la normele de sănătate publică și igienă. Astfel, au primit amenzi o pensiune din mediul rural și un restaurant, câte 1600 de lei, pentru neasigurarea înregistrării temperaturii în spațiile frigorifice destinate păstrării produselor alimentare perisabile. Un angajat al unei unități de alimentație publică a fost amendat cu 1.600 de lei pentru nerespectarea igienei în timpul programului de lucru, iar două chioșcuri au primit avertismente și amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și tineri. De asemenea, au mai primit amenzi două persoane fizice pentru nerespectarea normelor de igienă în vigoare pentru zonele de locuit, în valoare cumulată de 5.000 de lei.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Agenți economici amendați pentru că nu foloseau case de marcat, după o razie la Salcea, Dumbrăveni și Siminicea