Restaurant închis și amenzi, după praznicul din Fălticeni, cu 16 persoane internate



Directoarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh
Directoarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh

Inspectorii Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava au finalizat ancheta începută după ce 16 persoane care au mâncat la un praznic la Fălticeni au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Conform unui comunicat transmis, vineri, de directoarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, activitatea blocului alimentar al restaurantului a fost suspendată imediat, iar celor doi operatori economici implicați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.600 de lei.

Inspectorii DSP Suceava au efectuat controale atât la furnizorii meniului, compus din mâncare gătită oferită în regim de catering de un restaurant din Fălticeni, cât și la cofetăria de la care au fost achiziționate prăjiturile. Verificările la restaurantul din Fălticeni au scos la iveală că blocul alimentar prezenta deficiențe igienico-sanitare grave, cu suprafețe de lucru extrem de murdare, mobilier, utilaje și veselă degradate, paviment distrus și personal fără analize medicale periodice și fără cursuri de igienă.

Testele de sanitație din bucătăria restaurantului au arătat prezența bacteriilor enterice și germeni peste limitele admise. În probele de mâncare au fost izolate bacterii coliforme și Escherichia coli.

La laboratorul de cofetărie, trei teste de sanitație au fost neconforme, arătând prezența enterobacteriilor și a bacterii coliforme, semn al unei manipulări deficitare. Diagnosticul de certitudine a venit în urma coproculturilor. Zece pacienți au fost confirmați pozitiv cu Salmonella enterica și aceeași bacterie periculoasă a fost descoperită și la un angajat al restaurantului care se ocupa de prepararea hranei.

Reamintim că DSP Suceava a declanșat ancheta epidemiologică după ce în perioada 22-26 mai a.c., la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni au ajuns mai mulți pacienți cu simptome severe: vărsături, febră, grețuri și scaune diareice multiple. Primele opt persoane s-au prezentat la spital pe 21 și 22 mai, urmate de alte șapte pe 23 mai și încă un pacient pe 26 mai. Toți au făcut parte dintr-un grup de 130 de persoane care au participat, pe 19 mai, la un praznic organizat în prăznicarul unei biserici din Fălticeni. Din cele 16 victime, 12 au avut nevoie de internare, ultima urmând să fie externată astăzi.



Recomandări

Spitalele municipale din Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc și cel din Gura Humorului, amendate de DSP

Spitalele municipale din Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc și cel din Gura Humorului, amendate de DSP
Spitalele municipale din Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc și cel din Gura Humorului, amendate de DSP