Galați: Un bărbat recent eliberat din închisoare și-a violat pentru a doua oară mama

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Izvoarele, județul Galați, a fost arestat preventiv, după ce și-a violat mama. Acesta ieșise din închisoare în septembrie, unde a ispășit o pedeapsă pentru aceeași faptă, scrie Mediafax.Surse din rândul anchetatorilor au declarat, luni, corespondentului MEDAIFAX, că bărbatul arestat preventiv după ce și-a violat mama a mai fost condamnat pentru aceeași faptă, acesta ispășind cinci ani și patru luni în închisoare. În luna septembrie a fost însă eliberat.„Secția 2 Poliție Rurală a fost sesizată de o femeie, cu privire la faptul că bunica sa, în vârstă de 75 ani, din localitatea Izvoarele, a fost violată. Polițiștii s-au deplasat la locuința femeii pentru a efectua cercetări și din declarațiile acesteia a reieșit faptul că ar fi fost violată de fiul său. La scurt timp, bărbatul de 49 ani a fost depistat pe raza localității, fiind condus la sediul Secției 2 Poliție Rurală, în vederea continuării cercetărilor. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru a fi exeminată medico-legal”, se arată într-un comunicat transmis luni, de Poliția Galați.

Recomandări

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava