„Ziua Internațională a Copilului” va fi sărbătorită la Suceava, printr-o serie de evenimente care se vor desfăşura în perioada 30 mai – 1 iunie în zona verde din proximitatea Iulius Mall Suceava. În baza unei decizii de Consiliu Local luată în ședința de vineri, 8 mai, „Festivalul Copilăriei – EduFortress – Childhood Festival”, va fi realizat de Asociația Edu-Max în asociere cu municipiul Suceava, care alocă o finanțare de 50.000 de lei.
Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea și promovarea de activități socio-educative și culturale destinate copiilor, adolescenților și familiilor acestora, prin utilizarea limbajului universal al artei – muzică, dans și creație plastică – în cadrul unui eveniment cu caracter educațional și comunitar.
În cadrul festivalului vor fi organizate ateliere interactive și activități non-formale, care vizează dezvoltarea competențelor-cheie, precum creativitatea, gândirea logică, comunicarea, colaborarea, dezvoltarea personală și abilitățile de viață.
Activitățile vor include, fără a se limita la: ateliere de creație artistică (pictură, lucru manual), teatru, muzică și dans, jocuri educative și de strategie, activități sportive, sesiuni de storytelling, precum și ateliere tematice inovative (tehnologie, robotică, utilizarea realității virtuale – VR).
Participarea la activitățile din cadrul festivalului va fi gratuită, asigurând astfel acces egal pentru toți beneficiarii, inclusiv pentru copiii proveniți din medii vulnerabile.






