Sănătate

Femeie de 57 de ani, operată de o tumoră de 11 kg, la Spitalul de Urgență Suceava

Tumorile extirpate de echipa medicală
Tumorile extirpate de echipa medicală

Echipa medicală formată din chirurgii Octavian Diaconu, Bogdan Găinaru, medicul anestezist Lavinia Ștreagă și asistenta Anca Vlad a efectuat, joi, o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori de 11 kg, din abdomenul unei paciente în vârstă de 57 de ani. Dr. Diaconu a explicat că intervenția chirurgicală a durat aproximativ două ore și a fost destul de dificilă deoarece pacienta avea și alte probleme medicale, respectiv o recidivă tumorală după o altă intervenție, de histerectomie (îndepărtarea uterului) efectuată în urmă cu nouă ani, o hernie abdominală, tot de atunci, și este dializată cronic de opt ani.
“A fost o intervenție laborioasă, am extirpat o tumoră gigant de pe ovarul stâng, tumora de pe bontul uterin și am rezolvat eventrația”, a precizat medicul.
Pacienta este din zona Câmpulung Moldovenesc și s-a internat, luni, 13 august a.c., cu dureri abdominale și tulburări de tranzit intestinal, la Spitalul de Urgență Suceava. În urma investigațiilor, echipa medicală a decis ca joi, 16 august, să fie supusă unei intervenții chirurgicale complexe pentru extirparea tumorilor. În urma operației, starea pacientei este bună, a mai spus dr. Diaconu.

Recomandări

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte