73 de ani de la prima operație pe inimă realizată la Suceava, de către doctorii Andriu, Posteucă și Creangă

Pagina cu operația pe inimă din ziarul Scânteia, redată în cartea dr. Ardeleanu

O intervenție de pionierat pentru medicina românească a vremii era consemnată în presa de acum mai bine de șapte decenii. În iunie 1953, o echipă de medici suceveni curajoși a schimbat destinul unui tânăr și a scris o pagină de aur în istoria spitalului din Suceava.

În urmă cu 73 de ani, știrea despre prima intervenție chirurgicală pe inimă realizată cu succes în plan local a trecut granițele județului, evenimentul fiind consemnat în ziarul central „Scânteia” din acea epocă, din data de 1 iulie 1953.

Detaliile acestui moment sunt readuse la lumină din paginile volumului monografic Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Scurtă Istorie, (pp. 154-155), scris de doctorul Mihai Ardeleanu.

Conform documentelor prezentate, cazul care a mobilizat resursele spitalului a fost cel al lui Lazăr Spătaru, un tânăr de 28 de ani din comuna Sfântu Ilie.

Acesta suferea de o boală congenitală gravă de inimă, anume persistența canalului arterial, cunoscut și sub numele de canalul lui Botal, o structură vasculară care leagă aorta de artera pulmonară și care în mod normal se închide la naștere.

Tânărul prezenta deja fenomene clinice de insuficiență cardiacă severă, iar starea sa de sănătate se degrada rapid. Singura lui șansă la viață era o intervenție chirurgicală riscantă și de o noutate absolută pentru acele vremuri în spitalele de provincie. Bazându-se pe cunoștințe teoretice solide și pe o practică medicală îndelungată, după cum a scris jurnalistul de la „Scânteia”, o echipă de medici vizionari și-a asumat responsabilitatea operației.

Intervenția a constat în ligaturarea canalului arterial. Rezultatul a fost un succes deplin. Pacientul s-a recuperat complet și s-a putut întoarce la muncă.

Echipa chirurgicală a fost formată din dr. Vasile Andriu, medicul principal, personalitate marcantă formată la școala medicală din București sub îndrumarea marilor profesori Amza Jianu, Iacobovici și N. Hortolomei; chirurgii dr. Mircea Posteuca și dr. Livius Creangă, alături de care a fost asistentul medical I. Dinulescu.

Această operație realizată la Suceava a fost printre primele și pe plan național.

La nivelul întregii țări, intervenția reușită pe inima tânărului din Sfântu Ilie era doar a 18-a operație de acest gen efectuată în România, într-o perioadă în care chirurgia cardiovasculară se afla încă la începuturi, iar vârsta optimă recomandată pentru astfel de proceduri era de 12-14 ani. Ea demonstra că medicina din provincie se putea alinia fără complexe marilor centre clinice ale epocii.

Succesul din iunie 1953 a pus bazele dezvoltării ulterioare a secției de Chirurgie din Suceava, pe care dr. Vasile Andriu a condus-o ulterior ca șef de secție timp de 24 de ani, în perioada 1955-1979. Acea perioadă a rămas în istoria spitalului drept o epocă de real progres și de aliniere a medicinei sucevene la standardele marilor centre clinice din țară.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte