Impact violent

Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean

Victima a primit îngrijiri medicale în timp record

O femeie în vârstă de 35 de ani fost victima unui accident pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean Suceava, fiind lovită de un autoturism Mercedes condus de o șoferiță în vârstă de 22 de ani. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.50, pe bulevardul 1 Mai.
Conducătoarea auto, Florentina Goriuc, domiciliată în comuna Moldovița, aflată la volanul autoturismului Mercedes înmatriculat în Italia, circula pe direcția Metro-Areni. Conform anchetei poliției, ea se afla pe banda a II-a de mers și, ajunsă la trecerea de pietoni, a lovit-o pe victima care traversa regulamentar, Carmen Spânu, din Vadu Moldovei. Impactul a fost violent. Victima s-a lovit de parbrizul mașinii și a fost proiectată apoi pe carosabil, în zona porții de intrare către Spitalul Vechi. Ea a primit îngrijiri medicale în timp record, fiind preluată imediat de o ambulanță care ieșea de la Spitalul Județean.
Teodor Silea, un bărbat care se afla în zonă la momentul producerii accidentului, a declarat: „Femeia era plină de sânge la cap și se văita de picioare. Era pe trecere de pietoni, asta e clar, mașina a luat-o în plin și a aruncat-o”.
Un echipaj de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava a demarat în scurt timp o anchetă. Urmele de la fața locului au indicat că impactul s-a produs pe trecerea de pietoni.
“Din primele cercetări rezultă că victima s-a angajat regulamentar în traversare, pe trecerea de pietoni. În cauză s-a întocmit dosar penal pe numele femeii care conducea autoturismul, urmând a se stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier”, a declarat inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Femeia accidentată a fost diagnosticată preliminar cu contuzie toracică, contuzie de bazin și multiple alte contuzii mai ușoare. Cum contuziile erau severe, ea a rămas internată în spital pentru investigații suplimentare.
Conducătoarea auto a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Femeie accidentată grav pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Județean
Victima a primit îngrijiri medicale în timp record
Victima a primit îngrijiri medicale în timp record

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism