Eleve ale Colegiului „Nicu Gane” Fălticeni, premiate la un concurs național de istorie

Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni
Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni

Două eleve ale Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni au fost premiate în cadrul Sesiunii de referate și comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal la disciplina Istorie, competiție ce a avut loc la Galați, în perioada 19 – 22 iulie. Andreea Popescu (clasa a X-a) a prezentat lucrarea „Vera Brittain și zorii feminismului”, la secțiunea Istorie Universală, obținând premiul special. Tot premiul special i-a revenit și Cătălinei Sofron (clasa a XI-a), aceasta pregătind teza „Misiunea militară franceză condusă de H.M. Berthelot – liant între interesele Franței și cele ale României”, pentru secțiunea Istoria românilor. Cele două eleve au fost pregătite de prof. Anișor Vasiliu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Suceava, „sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina istorie, are ca obiective educarea capacității de comunicare și dialog, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea expresivității și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play. Activitatea se manifestă prin realizarea de referate sau comunicări elaborate pe o temă propusă de participanți, la una din cele două secțiuni”.

Recomandări

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu”, premiați la Concursul național „Pedagogia matematicii”