Ștefan Leonte, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, este ocupantul locului I, cu un total de 100 de puncte, la faza județeană a Concursului Național „Memoria Holocaustului”, desfășurat în weekend, la Suceava. El a fost secondat de Mihaela-Elena Rotaru, de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din municipiul Fălticeni, care a obținut 98 de puncte. Cei doi elevi, pregătiți de prof. Daniel Hrenciuc, inspector de specialitate, respectiv de prof. Constantin Bejenaru, vor reprezenta județul la etapa națională a acestui concurs, ce va avea loc la Brăila.
Dintre cei 26 de participanți, alături de cei doi elevi calificați la faza națională, rezultate remarcabile a obținut și Beatrice-Mădălina Șcheuleac – locul al III-lea (Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, coord. prof. Constantin Bejenaru), dar și elevii Denis-Petruț Mioată (Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, coord. prof. Sebastian Cigolea), Marcela-Alisia Roșu (Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, coord. prof. Constantin Bejenaru), Andrea-Denisa Cerlincă (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava) și Matei-Cristian Balmuș (Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, coord. prof. Nicoleta Mitrofan) – care au primit mențiuni.
Holocaustul a constituit una dintre cele mai mari tragedii ale istoriei secolului al XX-lea, care se referă la exterminarea populației evreiești de către regimul nazist din Germania și colaboratorii săi din statele ocupate și aliate, din motive de ură rasială. Cunoașterea și înțelegerea, de către tânăra generație, inclusiv din România, a istoriei Holocaustului, a motivației, a tuturor factorilor implicați și a consecințelor acestui fenomen istoric, prin care milioane de oameni au pierit doar din vina de a fi fost evrei, reprezintă argumentul fundamental al acestui demers educațional, ce se constituie în Concursul Național „Memoria Holocaustului”.
Interesant este faptul că de la an la an din ce în ce mai mulți elevi sunt interesați de acest domeniu și, sub îndrumarea cadrelor didactice, mulți dintre ei chiar devin pasionați și dornici să participe și la competiții ce au ca temă Holocaustul. De altfel, ocupantul locului I, elevul Ștefan Leonte, a precizat: „Consider că asumarea și cunoașterea profundă a istoriei, cu toate lecțiile și momentele ei dificile, reprezintă datoria fiecărei generații în formarea unei societăți conștiente de propriul trecut. Acest rezultat reprezintă, pentru mine, o sinceră bucurie că munca depusă și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, prin participarea la mai multe concursuri și olimpiade, au putut fi fructificate cu succes, dar și o oportunitate de a-mi exprima recunoștința față de profesorii care m-au ghidat și m-au susținut din plin pe acest drum academic al istoriei. Adresez mulțumiri speciale mai ales domnului profesor Hrenciuc, care m-a coordonat și sprijinit îndeaproape în pregătirea pentru acest concurs, precum și doamnei profesoare Petrișor.”
În ceea ce le privește pe două dintre elevele de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, din Fălticeni, acestea au afirmat că pentru ele istoria, în general, reprezintă o pasiune, însă, de când au început să studieze mai multe despre Holocaust, au descoperit că acest subiect este extrem de amplu și generator de emoții nenumărate.
„Mi-a plăcut istoria de când mă știu și am învățat-o cu drag. Dar de când am venit la liceu și mai ales acum, în clasa a 11-a, odată cu studierea Holocaustului, am înțeles ce mult reprezintă această disciplină. Pot să spun că îmi pare nespus de rău că nu voi mai avea posibilitatea de a participa și anul viitor la acest concurs, pentru că, sincer, mi-am descoperit o nouă pasiune. Știam că nu voi trece la Națională, că am avut o greșeală, dar sunt foarte mulțumită de rezultatul meu, pentru că, până la urmă, experiența contează foarte mult”, ne-a declarat Beatrice-Mădălina Șcheuleac, ocupanta locului al III-lea.
Desigur, la rezultatele foarte bune obținute de cele trei eleve de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din municipiul Fălticeni a contribuit și relația caldă pe care o au cu profesorul de la clasă. „Materia este interesantă, însă prin faptul că surprinde, în mare parte, atitudini greu de înțeles, gesturi de un dramatism de neacceptat de mintea umană, mi-ar fi fost greu să îi pătrund toate sensurile. Dacă nu ar fi fost domnul profesor, să ne explice, să ne ofere nenumărate exemple și să ne transmită din pasiunea sa pentru această disciplină, în mod sigur nu aș fi reușit să mă calific la faza națională a concursului”, a afirmat Mihaela-Elena Rotaru, de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, ocupanta locului al II-lea.






