Dotări

Două ventilatoare performante au fost trimise Spitalului Rădăuți de Ministerul Sănătății

Spitalul Municipal Rădăuți
Spitalul Municipal Rădăuți

Conducerea Ministerului Sănătății a decis să trimită două ventilatoare performante pentru dotarea Spitalului Municipal Rădăuți. Împreună cu cele două ventilatoare vor ajunge și 20 de kituri pentru a le putea face funcționale.
”Cele două ventilatoare vor ajunge pe Secția Anestezie Terapie Intensivă și în felul acesta vom ajunge la un total de 9 ventilatoare pe această secție. Cu această ocazie vreau să mulțumesc conducerii Ministerului Sănătății pentru sprijinul acordat, mai ales în condițiile în care numărul pacienților direcționați către spitalul nostru a crescut foarte mult, în special în ultimele săptămâni”, a mărturisit Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.
Acesta a mai adăugat că speră ca Ministerul Sănătății să dea curs și altei solicitări pe care a transmis-o de mai multe ori, și anume aceea de a include Spitalul Municipal Rădăuți în categoria spitalelor de urgență.
”Îndeplinim aproape toate condițiile pentru a fi spital de urgență de categoria a II-a, iar ceea ce ne mai trebuie este o chestiune minoră care poate fi rezolvată printr-un simplu parteneriat. Sper să primim această catalogare pentru a putea beneficia de sume mai mari de bani de la buget, ceea ce ne-ar permite să tratăm mai bine pacienții care ajung la noi”, a mai spus Traian Andronachi.

Recomandări

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

„Educație pentru Prevenție Medicală în Mediul Rural” – Proiect „Caravana cu medici” în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar