Fotbal copii

Două echipe din Suceava și una din Rădăuți au câștigat prima parte a Cupei Municipiului Suceava

Peste 350 de mici fotbaliști din zona Moldovei au participat de vineri până duminică la prima parte a Cupei Municipiului Suceava, competiție ce a ajuns la a IV-a ediție și s-a desfășurat pe trei terenuri, pe stadionul Areni, la LPS și Ramiro, fiind organizată de Asociația Județeană de Fotbal Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava. În această primă parte au avut loc meciurile la trei categorii, copii născuți în 2005, 2009 și 2010. La grupa 2005, echipa LPS Suceava, antrenată de Andrei Ițco, a câștigat medalia de aur după o finală decisă la penalty în detrimentul celor de la CSM Dorna Vatra Dornei. Golgheterul turneului la grupa 2005 a fost Georgel Hopulele, de la medaliata cu bronz, Juniorul Suceava, portarul turneului a fost Sebastian Conț și cel mai bun jucător a fost desemnat Ianis Smocot, ambii de la LPS Suceava.
Grupa 2009 a fost câștigată de echipa Cenizia Rădăuți, antrenată de Adrian Levițchi, după o finală în care s-a impus la penalty în fața Juniorului din Suceava. Golgheter a fost Dariu Nedelcu, de la Foresta Suceava, portarul turneului – Eduard Constantinescu (Juniorul Suceava) și cel mai bun jucător – Mihail Știrbu (Cenzia Rădăuți).
La 2010 s-a impus Juniorul Suceava, echipă pregătită de Bogdan Pantea, după 3-1 cu Profy Botoșani, golgheter – Răzvan Stărică (Botoșani), portar – Tudor Mardare (LPS Suceava) și cel mai bun jucător – Alex Neamțu (Juniorul Suceava).
„La această ediție participă 70 de echipe, în total fiind prezenți la Suceava peste 850 de copii. În baza parteneriatului cu Primăria și Consiliul Local Suceava, în acest an copiii primesc și un rând de echipament, pe lângă medalii, diplome și cupe”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
La finalul acestei săptămâni, cupa se va încheia cu alte șase categorii de vârstă, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008 și 2011, la care vor fi prezenți peste 500 de mici fotbaliști.

Recomandări

Antrenorul Florin Ciubotariu mulțumește mediului de afaceri pentru susținerea oferită vicecampioanelor naționale la handbal feminin

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” s-a clasat pe locul 3 național la Cupa Satelor

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Zoo Park România ajunge pentru prima dată la Suceava. Peste 50 de animale exotice și o experiență unică în România – să hrănești un elefant adevărat