Doi răniți, după impactul dintre două autoturisme

Un accident rutier a avut loc luni, în satul Părhăuți, comuna Todirești, fiind implicate două autoturisme.

Pompierii militari deplasați la fața locului au constatat că în accident au fost implicate trei persoane, toate fiind conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție.

În urma monitorizării medicale, două dintre persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Intervenția la fața locului a fost asigurată cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Doi răniți, după impactul dintre două autoturisme
Doi răniți, după impactul dintre două autoturisme
Doi răniți, după impactul dintre două autoturisme
Doi răniți, după impactul dintre două autoturisme

Recomandări

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD