Brodina

Contrabandiști de țigări, surprinși de polițiștii de frontieră suceveni în apropierea graniței

Țigări descoperite în apropierea frontierei

Un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a surprins la finele săptămânii trecute două persoane, în apropierea graniței româno-ucrainene, în timp ce încercau să introducă ilegal în țară câteva colete cu țigări.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, vinerea trecută, în jurul orei 12.30, o patrulă de la SPF Brodina a observat două persoane care cărau mai multe colete spre interiorul țării noastre și care la vederea oamenilor legii au abandonat pachetele, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.
Polițiștii de frontieră au descoperit în apropierea frontierei de stat patru colete care conțineau două mii de pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava a precizat că țigările, în valoare de aproximativ 23.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Contrabandiști de țigări, surprinși de polițiștii de frontieră suceveni în apropierea graniței
Contrabandiști de țigări, surprinși de polițiștii de frontieră suceveni în apropierea graniței
Contrabandiști de țigări, surprinși de polițiștii de frontieră suceveni în apropierea graniței
Contrabandiști de țigări, surprinși de polițiștii de frontieră suceveni în apropierea graniței
Țigări descoperite în apropierea frontierei
Țigări descoperite în apropierea frontierei

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus