Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, în cooperare cu cei din cadrul SPF Brodina, au efectuat la finalul săptămânii trecute o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate. În cadrul acesteia, polițiștii de frontieră au identificat în orașul Vicovu de Sus un autoturism pe care nu erau aplicate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul figurează ca furat din Germania. Autovehiculul în valoare de 25.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus
Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus
Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus
Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, confiscate după ce au fost găsite ascunse în cabina unui tir

Haine din blană de nurcă și piei din blană de șinșilă, ridicate după ce au fost găsite în cabina unui tir

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Zeci de percheziții la polițiști de frontieră și vameși suceveni, inclusiv în PTF Siret și PTF Vicovu de Sus