Poliția de Frontieră

Contrabanda de țigări, „lovită” în zona Ulma

Trei cetățeni români și un ucrainean sunt cercetați de autoritățile de frontieră din Ucraina după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost surprinși pe teritoriul ucrainean în timp ce transportau o cantitate importantă de țigări peste graniță. Mai exact, grănicerii ucraineni i-au descoperit pe cei patru în momentul când încercau să introducă ilegal în România 22 de mii de pachete de țigări, cu mențiunea că atunci când au fost surprinși o parte dintre acestea fuseseră deja transportate pe teritoriul nostru, în zona comunei Ulma.
Deși Poliția de Frontieră nu a oferit nici un de detaliu, sub rezerva anchetei în desfășurare, am aflat că cei trei cetățeni români reținuți de ucraineni sunt originari din Vatra Dornei, Ulma și din municipiul Suceava, ultimul dintre ei fiind un fost polițist de frontieră. Cercetările cu privire la transportul de țigări din noaptea de vineri spre sâmbătă sunt efectuate în comun de autoritățile de frontieră din cele două state.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră