Recunoștință

Consiliul Local îi premiază pe rugbiștii și handbaliștii de la LPS

Rugbiștii de la LPS Suceava au cucerit titlul național
Rugbiștii de la LPS Suceava au cucerit titlul național

Municipalitatea locală îi va premia pe membrii echipelor de rugby și handbal de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, care au câștigat la finele săptămânii trecute întrecerile naționale la care au luat parte în sezonul competițional 2023-2024. Rugbiștii antrenați de Codrin Prorociuc și Mihai Coca au cucerit titlul Campionatului Național Under 20, în vreme ce handbaliștii pregătiți de Răzvan Bernicu au terminat pe primul loc în ierarhia Campionatului Național – Categoria Speranță.
„Vreau să îi felicit pe tinerii sportivi care ne-au făcut atât de mândri săptămâna trecută, când au obținut titlul de Campioni Naționali la secțiile rugby și handbal masculin, categoria juniori I. În ședința de Consiliu Local de joi vom aproba proiectul prin care toți membrii celor două echipe vor fi premiați. Astfel, 30.000 lei vor fi alocați pentru rugby și alți 8.500 lei pentru handbal”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Recomandări

CJ Suceava a aprobat finanțare și pentru echipa de rugby feminin înscrisă în campionat, o premieră în județ

Cel mai mare concurs de Bike Trial pentru copii din România, organizat la Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan