Patrimoniu

Consiliul Județean ar putea să vândă cabana din Călinești

Consiliul Județean Suceava intenționează să vândă mai multe active din patrimoniul propriu, pentru care se cheltuiesc fonduri importante fără a fi eficiente. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că printre aceste active se află și cabana din localitatea Călinești, achiziționată în anul 2000, în perioada în care Consiliul Județean era condus de actualul senator PSD Gavril Mîrza. Imobilul a fost cumpărat cu suma de 300.000 de lei (3 miliarde de lei vechi), valoarea investițiilor făcute pentru modernizarea cabanei fiind de aproximativ 200.000 de lei.
„Vrem să stabilim o strategie de eficientizare a patrimoniului Consiliului Județean. Iar împreună cu primăriile din județ vom elabora această strategie, pentru că avem obiecte de patrimoniu pentru întreținerea cărora cheltuim foarte mulți bani”, a spus Flutur.
El a adăugat că este posibil ca activele Consiliului Județean care nu sunt folosite să fie transferate la primării, închiriate către diverși beneficiari sau chiar vândute.
Șeful administrației județene a adăugat că, în paralel cu vânzarea unor active, Consiliului Județean va promova două Hotărâri de Guvern în vederea atragerii unor alte obiective de patrimoniu. Este vorba despre Curtea Domnească și 30 de hectare de teren din Parcul Șipote, care ar urma să fie transferate în patrimoniul primăriei Suceava.

Recomandări

Ansamblul Folcloric „Izvorașul” din Liteni, ambasador al tradițiilor locale la Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Cel mai mare concurs de Bike Trial pentru copii din România, organizat la Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean

Echipa de robotică a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, sprijinită, în premieră, de Consiliul Județean Suceava

Consiliul Județean Suceava alocă peste 4,4 milioane de lei pentru urgențe, localități calamitate și cazuri sociale