Joi, 1 iunie

Conferința „Copiii și inima Bisericii”, un eveniment educațional-cultural dedicat copiilor, la Centrul Eparhial Suceava

La Centrul Eparhial Suceava, în Sala „Pimen Arhiepiscopul”, va avea loc joi, 1 iunie 2023, începând cu ora 10.00, Conferința „Copiii și inima Bisericii”, un eveniment educațional-cultural celebrativ dedicat copiilor. La eveniment vor participa copii și tineri cu performanțe în învățare, în activități comunitare și în programe social-filantropice locale, eparhiale și regionale din școlile de masă și copii și tineri din centrele școlare de educație incluzivă/instituții de ocrotire socială din județul Suceava. Acțiunea este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Media și comunicare și Educațional-Teologic (Învățământ) ale Centrului Eparhial Suceava, și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.
Prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina Religie, coordonatoarea evenimentului, ne-a spus care este programul zilei de 1 iunie 2023: Forumul „Copiii și inima Bisericii”, cu participarea unor copii-ambasador din diverse grupuri sociale: copii supradotați din școlile de masă; copii cu rezultate remarcabile, aflați în situații de risc economic și/sau social; copii cu sindrom Down și copii cu nevoi speciale; copii în plasament familial și din centrele de servicii multifuncționale; copii din comunitățile etnice din eparhia Sucevei și Rădăuților, cu performanțe în domeniul artei; Panelul olimpicilor, „Cerurile-n cărți, la îndemână”, al elevilor suceveni premianți la etapele naționale, nivel gimnaziu și liceu, ale Olimpiadei Naționale de Religie, Cultul Ortodox, 2023, respectiv la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Religie, seminarii și licee teologice ortodoxe, 2023; Bookland-ul copiilor, „Și viața ta, în cartea mea”, prezentări de carte scrisă de copii și tineri suceveni; Muzică, poezie, rugăciune – duet cu Dumnezeu, microrecitaluri – vioară, pian, flaut, acordeon, poezie – ale copiilor. Evenimentul se va încheia cu premierea olimpicilor suceveni la disciplina religie și celebrarea copiilor invitați și participanți. Înscrierea copiilor-public în vederea participării la eveniment se realizează, în limita locurilor de care dispune Sala „Pimen Arhiepiscopul” , prin completarea acestui formular: https://forms.gle/wz7eQLpxo52h6jtJAConferința copiilor va fi transmisă live, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Recomandări

Colectă inițiată împreună cu preșcolarii din Iaslovăț pentru sprijinirea bunicilor de la Centrul Rezidențial „Eklitos”

Specialiști reuniți la Rădăuți, la conferința „Educație incluzivă – realități și soluții pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare”

„Educație pentru Prevenție Medicală în Mediul Rural” – Proiect „Caravana cu medici” în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Amplă manifestare cultural-religioasă în centrul Sucevei, pentru susținerea unei familii care se luptă să-și recupereze doi copii

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc

„Pentru prima dată la mare” – ediția a III-a. O nouă șansă la bucurie pentru copiii care nu au văzut niciodată marea