Referitor la articolul apărut în Monitorul de Suceava în data de 08.04.2017, prin care dl Cușnir Dan, președinte interimar al Organizației Municipale PSD Suceava, aduce la cunoștința opiniei publice că în data de 06.04.2017, orele 12.00-14.00, angajați ai Direcției Generale a Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Suceava lucrau la amenajarea unei terase private, vă aducem la cunoștință situația exactă din ziua respectivă.
În data de 06.04.2017, Sectorul prestări servicii din cadrul Direcției Generale a Domeniului Public avea ca sarcină de serviciu pregătirea fântânii arteziene și a instalației de aspersie din Parcul Universității, pentru punerea în funcțiune a acestora.
Întrucât s-a constatat că gura de canal de unde se deschid vanele era blocată prin montarea unui pod din lemn, s-a procedat de către șeful de sector la mobilizarea unui număr de 8 (opt) muncitori din cadrul aceluiași sector – formația salubrizare pentru a înlătura podul respectiv și a avea acces de canal pentru asigurarea alimentării cu apă.
Menționăm că respectivul pod de lemn a fost găsit montat în acel loc, iar muncitorii din cadrul Direcției Generale a Domeniului Public nu au executat lucrări private la acea locație, ci doar au degajat spațiul pentru a putea interveni la executarea propriilor lucrări, respectiv la gura de canal unde se află vanele care asigură funcționarea fântânii arteziene și a instalației de aspersie.
Director general,
Virginia Lazăr
Șef sector,
Vladimir Vasincu




