Coliziune între o motocicletă și o mașină „școală”

Luni, la ora 10.35, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Gheorghe Doja, la intersecția cu strada Putna din municipiul Suceava, un bărbat de 40 de ani, din localitate, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune cu autoturismul „școală” condus de o femeie de 32 de ani, instructor fiind un bărbat de 51 de ani, ambii din localitate, care efectua un viraj stânga.
Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a motociclistului.
Conducătorii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul instructorului auto și de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru motociclist, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/