Ceaușeasca (I)

Nu era nici un secret că Elena Ceaușescu a fost implicată în mai toate deciziile majore ce se luau în „epoca de aur”, dar n-am bănuit că, în 1989, conducea de fapt țara. Era de mult nu cel de al doilea om în stat, ci primul! „Ceașcă”, din ce în ce mai bolnav și netratat cum se cuvine tocmai din ordinul ei (!!), scăpase hățurile și, în ultimele luni mai ales, făcea mai degrabă figurație. Avusese câteva episoade de comă diabetică, iar Coana Leana a interzis medicilor să recurgă la remediul clasic și verificat, susținând că Insulina mai degrabă dăunează… și totul se poate rezolva printr-un regim alimentar strict supravegheat.
A apărut de curând, la Editura „Corint”, o carte incitantă: „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu”, datorată Laviniei Betea, o cercetătoare cât se poate de serioasă și de obiectivă, școlită în Franța și premiată de Academia Română. Autoarea a identificat un document revelator păstrat la Arhivele Naționale Istorice Centrale – agenda zilnică de întâlniri a Elenei Ceaușescu. Nu conține, de la cap la coadă, decât seci înșiruiri de ore și minute ale primirilor la „Cabinetul 2”, uneori însoțite de subiectul convocării: „Despre lacuri și vopsele”, „Realizarea programului nuclear”, „Prețurile la produsele externe”, „Cadre și sancțiuni”, „Campania agricolă”, „Planul pe trimestrul II” ș.a.m.d. Adeseori, după o muștruluială la „Cabinetul 1”, urma invitarea la „Cabinetul 2”, acolo unde se finalizau de fapt discuțiile și se luau cu adevărat deciziile. Devenită cumulard de funcții oficiale, Elena era președintele Comisiei pentru probleme de cadre de partid și de stat, a CC al PCR, membru al Biroului Permanent al CPEx, prim-viceprim-ministru al Guvernului, președinte al Consiliului General pentru Tipizare, Standardizare, Normare și Calitate, președinte al Consiliului Național al Științei și Învățământului, președinte al Comitetului Național „Oamenii de știință și pacea”, președinte al Comisiei Centrale pentru organizarea proceselor de producție și valorificarea superioară a materiilor prime și materialelor, prim-vicepreședinte al Consiliului Național al Oamenilor Muncii, vicepreședinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale… și sunt nevoit să mă opresc din înșiruire pentru a nu consuma aproape tot spațiul rubricii.
Toate „demnitățile” Elenei la un loc nu valorau cât calitatea de președintă a „Comisiei pentru problemele de cadre de partid și de stat”, care-i îngăduia să-nvârtă pe degete toată nomenklatura – fiindcă, nu-i așa, „cadrelehotărăște totul”. Iar ea hotăra… care-s cei ce hotărăsc! Orele și minutele conștiincios consemnate de șeful de cabinet spun multe în primul rând celor inițiați în tainele labirintului puterii ceaușiste, dar și cititorul mai puțin familiarizat cu „d-ale carnavalului” politic dâmbovițean poate afla, cu surprindere și revoltă, cât amatorism, incultură, bun plac, cinism și ignoranță guverna… guvernarea.
O primă revelație poate oferi totalul minutelor acordate cutărei „probleme de stat” comparativ cu timpul rezervat zilnic bârfei pur și simplu. De departe, personajul cel mai prezent zilnic, uneori ore-n șir, la „Cabinetul 2”, inclusiv în perioada vacanțelor la munte sau la mare, a fost Poliana Cristescu, fosta noră aflată, nu se știe de ce, în continuare în grațiile soacrei. Poliana era șefa pionierilor; imposibil de bănuit că „problemele” purtătorilor de „cravată roșie cu tricolor” justificau prezența de-a dreptul obsesivă, câteodată de mai multe ori pe zi, a comandantei puștimii în sanctuarul „Cabinetului 2”. Mai degrabă este de crezut că erau reprize de pură bârfă femeiască începute cu eterna întrebare „ce mai e nou?”. Ceaușeasca primea, desigur, informările Securității, dar contau la fel de mult în luarea deciziilor și cele picant-neoficiale (rol pe care și-l va asuma, mai târziu, după revoluție, o altă Elenă – Udrea). Iar informările lui Iulian Vlad erau trimise mai întâi Coanei Leana și abia după aceea „șefului statului”, ceea ce l-a făcut pe îmbroboditul Nicolae să protesteze umil întrebându-l pe mai marele Securității „de când nu se mai subordonează Președintelui țării?”.
(Odată, Poliana i-a povestit despre ultima ei achiziție vestimentară, sandalele produse de firma italienească „Leonardo”. Leonarzi, leoparzi – Coana, ofuscată și vigilentă, a sunat după aceea să întrebe cine a aprobat importul de… leoparzi în România!) Un alt personaj a cărui eternă prezență în sanctuarul „Cabinetului 2” pare greu de motivat este Ion Ursu, principalul antreprenor al „savantei” în achiziționarea de Diplome Honoris Causa din străinătate. Oricât de trudnică ar fi recoltarea „meritelor” de carton poleit, tot nu-i de crezut că justifică convocarea aproape zilnică a lui Ursu la taifas. Gurile rele sugerează o mai veche și nu chiar nevinovată legătură… dar nu-i cazul să acordăm și noi prea mare importanță bârfelor… „de stat”. Rămân cu adevărat importante și întru totul revelatoare pentru pașnica lovitură de stat izbutită de Elena, până la totala acaparare a puterii, restul convocărilor. Vor constitui subiectul unei viitoare tablete.