Proiecte

CCIA Suceava organizează cursuri de specializare pentru managerii suceveni

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava va organiza în perioada 22 – 25 februarie 2007, în colaborare cu organizația TÜV Rheinland, un curs de specializare pentru managerii suceveni, intitulat “Specialiști pentru sisteme de igienă în industria alimentară conform HACCP”.
Potrivit directorului general al CCIA Suceava, Ovidiu Donțu, obținerea unei calificări în domeniul HACCP, respectiv certificarea sistemelor de management al igienei în industria alimentară, de către angajații unei firme din domeniul alimentar sau conex prezintă importanță atât din punctul de vedere al avantajului de piață pe care o întreprindere certificată HACCP îl poate avea prin obținerea de noi piețe de desfacere, cât și din punctul de vedere al conformității cu legislația românească.
“Cursurile sunt deosebit de utile persoanelor care prin activitatea lor pot influența, inclusiv la nivel decizional, calitatea serviciilor sau produselor unei organizații active în domeniul alimentar, și care obțin astfel o calificare ce le permite implementarea sistemului HACCP în propria organizație. Așteptăm ca mediul de afaceri sucevean să fie receptiv la acest gen de activități”, a afirmat Ovidiu Donțu. El a explicat că principiile HACCP sunt introduse cu caracter obligatoriu prin mai multe acte normative, printre care Hotărârea de Guvern nr. 1198/ 24.10.2002, în care se prevede că unitățile din sectorul alimentar trebuie să identifice activitățile care sunt determinante pentru securitatea alimentară și trebuie să garanteze că procedurile de securitate corespunzătoare sunt stabilite, implementate, menținute și revizuite pe baza principiilor utilizate în sistemul de analiză a riscurilor și punctelor critice de control, abreviat HACCP.
În ceea ce-i privește pe partenerii germani care vor asigura instruirea în cadrul acestui curs, Donțu a precizat că TÜV Rheinland este o organizație activă în domeniul siguranței tehnice, cu sediul central în Köln, Germania. Organizația germană activează în România începând cu anul 1998, oferind servicii de certificare a sistemelor de management al calității ISO 9001, de mediu ISO 14001, organizarea de activități de formare în aceste domenii sub egida Akademiei TÜV Rheinland. De asemenea, TÜV Rheinland oferă servicii specifice de certificare a sistemelor de management al igienei în industria alimentară (HACCP), activitate pentru care deține acreditarea organismului de acreditare DANAK din Danemarca conform referențialului DS 3027.

Recomandări

CCI Suceava organizează o sesiune de informare cu tema „Transparența Salarială – De la conformitate legală la avantaj competitiv”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

EGGER investește pe termen lung în siguranța la locul de muncă, cu programe de prevenție și instruire aplicată

Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă
Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”