De la 1 februarie

Călătorii mai scumpe cu taxiul, în municipiul Suceava



Călătorii mai scumpe cu taxiul
Călătorii mai scumpe cu taxiul

Începând de săptămâna viitoare, din data de 1 februarie, călătoriile cu taxiul, în municipiul Suceava, vor fi mai scumpe cu până la 40%.
Noul tarif maximal pe care taximetriștii îl pot percepe clienților este de 2,5 lei/km.
Vechiul tarif maximal, de 1,8 lei/km, a fost menținut din 2008 și până acum, în ciuda numeroaselor solicitări de modificare a acestuia.
Decizia a fost luată în ședința de Consiliu Local de joi după-amiază, cu doar 12 voturi „pentru”, fiind și numeroase voci care s-au împotrivit acestei măsuri.
Reprezentanții PSD au susținut propunerea colegului lor, Mitică Bejinaru, de a limita acest tarif maximal la 2 lei: „Ținând cont de veniturile populației municipiului Suceava, consider că acest preț, de 2,5 lei/km, este exagerat. Am discutat și în județele învecinate, Botoșani și Neamț, unde se percepe maximum 2 lei/km. Nu spune nimeni că nu muncesc acei oameni, doar că nu se dă bon fiscal”. Amendamentul său nu a întrunit un număr suficient de voturi pentru a fi adoptat.
Pe de altă parte, executivul municipalității sucevene a subliniat faptul că tariful de 1,8 lei/km este menținut tocmai din 2008 și că fără a li se permite taximetriștilor să facă o ajustare a planurilor tarifare, nici aceștia nu pot face investiții în mașinile cu care prestează acest tip de transport, ori să ofere servicii mai de calitate.
„În alte orașe tariful maximal este cu mult mai mare. Și la noi, nu e obligatoriu să crească toți prețurile, care pune tarif mai mare riscă să nu mai aibă clienți”, a spus primarul Ion Lungu.
Viceprimarul Lucian Harșovschi, care coordonează serviciul de specialitate din primărie, a venit cu explicații suplimentare referitoare la inițierea acestui proiect de hotărâre:
„Acest preț maximal, de 2,5 lei, a ieșit din calculele taximetriștilor, prin actualizarea cu nivelul inflației, din 2008 până în prezent. Solicitări de majorare a tarifelor de taxi au fost nenumărate, de fiecare dată i-am sfătuit să nu o facă, atât în interesul cetățenilor, cât și al lor, pentru că riscau să piardă din clienți. Pe de altă parte, serviciul de taxi este unul de transport complementar, treaba noastră este să găsim soluții pentru transportul public local, precum aducerea a 40 de autobuze electrice, sau modernizarea stațiilor de așteptare. Acest tarif maximal nu înseamnă automat și creșterea tarifelor practicate în oraș. Reglajul se va face pe piață, concurențial, va apărea ca tarif de noapte, extern etc. Îi sprijinim, dar le impunem și noi reguli. În timpul nopții să fie minim 20% dintre ei pe trasee, iar la sărbătorile legale să fie o treime din mașini pe trasee, nu cum s-a întâmplat recent. În plus, prin noile reguli de autorizare, încurajăm aducerea de vehicule electrice, pentru că vrem o municipalitate verde”.
Alți consilieri locali, precum Ovidiu Milici, au semnalat nemulțumirile multor suceveni vizavi de mizeria din mașini, limbajul și comportamentul nepotrivit al taximetriștilor, care reprezintă și o carte de vizită a orașului.
De aceea Milici a propus impunerea unui cod de conduită al taximetriștilor, pornind de pornirea obligatorie a aparatelor de taxat, interzicerea fumatului în mașină, până la muzica care se ascultă în acestea, precum și afișarea obligatorie în mașină a unui număr la care să poată fi semnalate eventuale „derapaje” de comportament ale taximetriștilor sau alte nemulțumiri ale clienților.
Creșterea de tarif la transportul taxi a fost solicitată de asociația reprezentativă a taximetriștilor – Camera Națională a Taximetriștilor din România, care a propus ca valoarea tarifului maximal să fie de 3,10 lei/km, iar SC Servicii CSV SRL a solicitat ajustarea tarifului maximal în conformitate cu indicele prețurilor de consum, la 2,5 lei/km.



Recomandări

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare

Scumpirea motorinei și benzinei a continuat și astăzi la stațiile din municipiul Suceava. Un litru de motorină standard ajunge și la 10,22 lei

Scumpirea motorinei și benzinei a continuat și astăzi la stațiile din municipiul Suceava. Un litru de motorină standard ajunge și la 10,22 lei
Scumpirea motorinei și benzinei a continuat și astăzi la stațiile din municipiul Suceava. Un litru de motorină standard ajunge și la 10,22 lei